Data actualizării:
Data publicării:

Agenţia de Securitate Aviatică a UE, AVERTISMENT: Risc ca avioanele civile să fie lovite din greşeală, în contextul războiului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie creată de Tarik Nachat, de la Pexels
Fotografie creată de Tarik Nachat, de la Pexels

Agenţia Pentru Siguranţă Aviatică a UE (EASA) avertizează că avioanele civile pot fi lovite din greşeală de rachete, în contextul războiului din Ucraina. 

"Aşa cum s-a dovedit deja în alte războaie, erorile de identificare sunt uşor de făcut în zone de conflict. Acest risc este comun tuturor combatanţilor. Dacă adăugăm şi posibilitatea bruierii mijloacelor electronice de navigaţie, a instrumentelor de identificare, atunci ar fi uşor de văzut cum avioane civile, pline de oameni nevinovaţi, să fie ţintite de rachete sau arme cu detecţie radar", avertizează EASA, conform Reuters

EASA a adăugat că există şi riscul ca numărul operaţiunilor militare din aeroporturile civile să crească, dar şi că "dronele militare şi aeronavele care operează în zone de conflict pot cu uşurinţă şi fără intenţie să intre în spaţiul aerian civil adiacent". 

Un avion cu 133 pasageri s-a prăbușit. Pilotul Osiceanu, despre cauzele care ar fi dus la dezastrul din China

Un avion de tip Boeing 737-800 al companiei aeriene China Eastern s-a prăbuşit la finalul lunii martie cu 133 de persoane la bord, în regiunea Guangxi, în sudul Chinei. Pilotul Cezar Osiceanu a analizat, pentru DC NEWS, posibilele cauze, dar și efectele tragediei aviatice din China.

1. “Safety first!” Prima lege a aviației este cea a siguranței aeriene și față de restul domeniilor economice unde cea a profitului primează a fost respectată strict până la apariția fostului CEO al Boeing, celebrul finanțist tip Wall Street, Muillenburg. Acesta este cel care a reușit sa inverseze cele două legi și rezultatul s-a văzut în cazul imensului scandal Boeing MAX.

2. Natura are limitele ei, la fel și aviația! Un avion conceput acum șaizeci de ani cu toate facelifturile și tunările posibile făcute nu va putea fi niciodată un avion nou oricât ar dori constructorul său.

 
3. De la ,,pilot handling” la ,,button pilot” s-a trecut în doar 20 de ani. De la ,,button pilot” la ,,travel pilot” drumul a fost deschis de drone destul de recent. Cu toate acestea încă în lume mai zboară cu pasageri avioane precum Antonov AN 2, Antonov An 24, DC-3,… Boeing 737 Clasic seriile 200,300,400 adică un fel de Dacia 1100 față de ultimul model de Dacie. 

4. Globalizare versus uniformizare. La prima vedere par sinonime, dar nu sunt. În aviație uniformizarea a adus un beneficiu enorm siguranței zborului și a produs profituri, scăderea costurilor, asigurând individualizări controlate permanent pornind de la organizarea sistemelor (FAA in USA, EASA in Europa, etc) și continuând cu cerințele minime obligatorii pentru constructorii de avioane, a spus Cezar Osiceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel