Data publicării:

Agent Green, următoarea lovitură. Cel mai bun candidat pentru Avocatul Poporului

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

”Verzii” nu apar pe harta politică în nicio țară din sudul Europei, dar în România au reușit tot ce și-au propus. Deși nu îi votează, publicul orașelor ”înghite” toate narațiunile ecologiștilor și, ”ducându-se după fentă”, cum se zice, înclină balanța puterii, ceea ce îi face pe politicieni să acționeze în sensul dorit de grupurile de presiune eco.

Astfel, a fost blocat de orășeni care nu au mers și nu vor merge în următoarea sută de ani la Roșia Montană un proiect minier care ar fi adus investiții de cel puțin un miliard de euro și  accelerarea ulterioară a lucrărilor de infrastructură (odată ce firmele de construcții, după terminarea barajului, ar fi folosit tot în țară utilajele aduse pentru Gold Corporation). România riscă să plătească despăgubiri de 4 miliarde de dolari, pentru luxul de a ”proteja” de investitori o localitate a cărei singură problemă era lipsa locurilor de muncă.     

Construcția de autostrăzi a fost blocată, rând pe rând, de ong-urile care protejează urși, gândaci, broaște albastre. Condamnând mii de oameni la moarte, în accidente rutiere, sau din cauza stresului la volan. Și evident, condamnând regiuni întregi la subdezvoltare, crescând costurile și ținând la distanță investitorii.

Culturile de soia, până la interzicerea biotehnologiei în fermele din România, realizau exporturi de 200 de milioane de euro, anual. După victoria ecologiștilor din Germania și Franța, România importă soia de 300 de milioane de dolari, din Brazilia, unde se folosesc toate rezultatele cercetărilor validate de știință.

Agent Green a reușit, mobilizând oameni care nu au văzut decât ursuleți de pluș în viața lor, să genereze o isterie națională și să demonizeze un sport care, în Ungaria, contribuie cu un procent la PIB-ul țării. Cele 10-12 vieți pierdute în fiecare an, din cauza dezvoltării necontrolate a urșilor nu se pun, fiind ale unor oameni, cum nu se iau în calcul nici sutele de comune asediate, nici gospodăriile devastate de urși, nici miile de hectare distruse de mistreți (e drept, că, în acest caz, oamenii au mai primit o șansă, după epizootia de pestă porcină africană). Doar orășenii nu au ferme, decât în Farmville, pe net.

De cealaltă parte, Green Peace sau Agent Green fac bani frumoși din donațiile pe care preocupații de mediu din Austria, Belgia sau Olanda le fac pentru ca România să rămână o destinație de safari fără turiști.

De aceea, m-am gândit la ce ar mai putea proteja Agent Green și ceilalți activiști de mediu? Să fie suficient de periculos pentru oamenii care trăiesc cu aceste animale și destul de lăcrămos pentru cei care susțin financiar activiștii.

Căpușele lui Nicușor Dan nu ar merita și ele protecție? Sau șobolanii din București, mari cât niște panda? Poate ne-ar trebui niște crocodili, în Delta Dunării, că le creează habitat încălzirea globală. Dacă rechinii deranjează turiștii la Mediterana, de ce  nu-i aducem la Neptun pe cei periculoși, că la noi are cine să-i apere?  Iar leii lui Nuțu Cămătaru de ce au fost mutați la zoo, în Galați, și nu au fost duși în Azuga, să ajute urșii în lupta cu localnicii?

Bun, dar ce legătură au cu toate astea Avocatul Poporului? Păi, sunt la fel de absurde ca demiterea Avocatului Poporului fiindcă nu a fost pe placul Puterii. Ce rost are să plătești o instituție ca să atace la CCR greșelile guvernului, dacă șeful acesteia e pus chiar de către Guvern?

Totuși, dacă se merge, ca pe vremuri, pe numiri politice, cred că știu cine ar putea fi un bun Avocat al Poporului. Cine ar putea și ar vrea să-l conteste pe Cîțu și anume Ludovic Orban.  

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel