Data publicării:

Agent de poliţie din Giurgiu, cercetat pentru purtare abuzivă faţă de o tânără de la un centru DGASPC

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Un agent de poliţie din Giurgiu este cercetat pentru purtare abuzivă după ce în spaţiul public a apărut o filmare cu momentul când acesta ar fi agresat fizic o tânără, cu ocazia unei intervenţii într-un centru de tip familial aparţinând Direcţie Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Giurgiu. 

'Astăzi, 6 octombrie, conducerea IPJ Giurgiu a luat cunoştinţă cu privire la apariţia în spaţiul public a unei filmări în care un agent de poliţie al Biroului de Ordine Publică Giurgiu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu agresează o persoană.

În urma verificărilor efectuate a fost stabilit faptul că evenimentul s-a produs la data de 14 aprilie 2023, cu ocazia unei intervenţii într-un centru de tip familial aparţinând DGASPC Giurgiu, ocazie cu care au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 privind tulburarea ordinii şi liniştii publice prin producerea de zgomote', se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

În continuare, conducerea IPJ Giurgiu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel