Data publicării:

Timișoara: Agent de poliție, prins cu mită în flagrant

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un agent de poliţie al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş este cercetat penal pentru luare de mită, după ce ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Timiş l-au prins în flagrant. 

Acţiunea a fost coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. 

Ofiţerii DGA Timiş au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Timiş, în timp ce remitea unei persoane denunţătoare în cauză suma de 550 euro (echivalentul a 2.500 de lei), diferenţa până la 4.600 de lei primiţi de la o terţă persoană pentru soluţionarea unui dosar penal, arată un comunicat al DGA.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat în vârstă de 34 ani a formulat sâmbătă denunţ la SJA Timiş cu privire la faptul că în urmă cu aproximativ trei luni a fost bătut de un bărbat, situaţie în care a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate de un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Timiş - Poliţia Oraşului Gătaia. 

În timpul cercetărilor, poliţistul i-a cerut părţii vătămate să-şi schimbe declaraţia, însă aceasta a refuzat, constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 10.000 de lei. 

Pe 10 ianuarie, partea vătămată s-a întâlnit cu agresorul său, aflând de la acesta că i-a dat agentului de poliţie suma de 4.600 lei pentru a i-o înmâna, deoarece doreşte să se împace. 

Nu i-a banii 

Întrucât poliţistul nu îi remisese nicio sumă din banii primiţi de la agresorul cercetat în dosar, partea vătămată l-a căutat şi i-a solicitat banii primiţi de la agresor în scopul împăcării. Poliţistul a recunoscut că a primit suma menţionată, însă i-a precizat că nu are banii, dar că până la sfârşitul lunii ianuarie îi va da 4.000 lei, cu menţiunea că suma de 600 lei este 'partea lui' pentru soluţionarea dosarului, respectiv pentru că l-a convins pe agresor să-i dea banii, menţionează sursa citată. 

Vineri, 12 ianuarie, agentul de poliţie i-a remis părţii vătămate 1.500 de lei, urmând ca luni 15 ianuarie să-i mai remită şi diferenţa de 2.500 de lei. 

La aceeaşi dată, partea vătămată a sesizat aceste aspecte la numărul de urgenţă 112, care au fost aduse la cunoştinţa DGA Timiş de către conducerea Poliţiei Timiş. 

Momentul remiterii celor 550 euro (echivalentul a 2.500 lei) a fost constatat în flagrant de echipa operativă constituită din ofiţerii SJA Timiş, coordonată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel