Data publicării:

Agent de la Penitenciarul Arad, atacat de către un deţinut

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inchisoare
Inchisoare

Un agent de la Penitenciarul Arad, unitate cu regim închis şi de maximă siguranţă, a fost rănit la mână de un deţinut care l-a atacat cu un ciob de sticlă, victima fiind în afara oricărui pericol, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Eduard Magold. 

Un agent de la Penitenciarul Arad, unitate cu regim închis şi de maximă siguranţă, a fost rănit la mână de un deţinut care l-a atacat cu un ciob de sticlă, victima fiind în afara oricărui pericol, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Eduard Magold. "Persoana privată de libertate implicată în acest incident este în vârstă de 21 de ani, bărbatul fiind condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor", a precizat reprezentantul Penitenciarului Arad. 

Agentul de penitenciar este în afara oricărui pericol

Incidentul a avut loc luni după-amiază, în timp ce gunoiul menajer era scos din camerele de deţinere. În momentul în care agentul de supraveghere a deschis uşa camerei de deţinere, deţinutul a cerut să fie lăsat pe holul secţiei de deţinere pentru a-şi cumpăra ţigări. Deoarece a fost refuzat, a devenit agresiv şi l-a atacat pe agent cu un ciob de sticlă pe care îl avea în buzunar. 

Agentul de supraveghere şi deţinutul care se ocupa de curăţenie au reuşit să-l blocheze în camera de detenţie pe agresor, după care a fost acţionat butonul de panică, iar la faţa locului au ajuns trei membri ai Echipei de Operaţiuni Speciale şi locţiitorul şefului de tură. "Deţinutul a fost somat să înceteze. Nu a vrut, iar atunci s-a folosit forţa pentru a-l încătuşa, pentru câteva minute. S-a făcut un raport de incident, s-a sesizat judecătorul de supraveghere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, urmând să fie luate măsurile legale", a arătat Eduard Magold. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel