Data publicării:
Agenția Europeană a Medicamentului. Uniunea Europeană și-a arătat adevărata față
Ultimul sondaj realizat cu privire la relocarea Agenției Europene a Medicamentului a dat în vileag modul de acțiune al Uniunii Europene.
Relocarea Agenției Europene a Medicamentului este amplu disputată între aproape toate marile orașe ale Uniunii Europene. Un sondaj recent arată însă că mutarea Agenției în România i-ar face pe 90% dintre angajații actuali să demisioneze.
Jurnalistul Val Vâlcu este de părere că prin acest sondaj, Uniunea Europeană și-a arătat adevărata față.
"S-a descoperit a cui este Uniunea Europeană: a funcționarilor. Obiectivul UE era să reducă decalajele, nu să le fie bine birocraților de la Bruxelles. Comisia Europeană a devenit stat în stat. Ei își urmăresc propriile interese. Acel sondaj arată adevărata miză: cum le-ar fi funcționarilor mai bine, adică în cele mai dezvoltate orașe europene. Totul cade pe spatele contribuabilor europeni care trebuie să țină acești funcționari în Amsterdam, Londra, Paris, în buricul târgului, la prețuri de zece ori mai mari decât în România. Nu cred că miza Uniunii Europene este confortul birocraților. De aceea, este o mare ruptură între aceste organisme și cetățeni. Contribuabilul nu este întrebat unde vrea să plătească taxe, dar funcționarul UE este întrebat unde vrea să muncească. Evident că vor unde e mai bine. Scopul UE nu era să să îi țină în lux pe funcționarii burdușiți cu zeci de mii de euro, ci reducerea decalajelor între regiunile Europei. Dacă toți stau în lux nu se vor reduce niciodata acele decalaje. Totul este greșit fundamental, este putred acest sistem al Uniunii Europene, dacă întrebi funcționarul unde vrea să lucreze. Evident că oricine ar vrea la Paris. Acolo se duce lumea în vacanță. În fiecare zi de lucru, funcționarii respectivi sunt la Londra, la Bruxelles sau la Amsterdam. Contribuabilii țărilor bogate vor plăti acest lux de a-i ține în cele mai luxoase orașe," a spus Val Vâlcu.
Agenţia Europeană a Medicametului (AEM) avertizează că ar putea pierde 70% din personal dacă Bruxellesul va face o alegere inadecvată privind relocarea, în contextul în care un sondaj de opinie relevă că 90% dintre angajaţii instituţiei ar demisiona dacă noul sediu ar fi în România.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News