Data publicării:
Agenția Europeană a Medicamentului. Milano, Amsterdam și Copenhaga rămân în cursă. Bucureștiul, eliminat
România a fost eliminată din cursa pentru găzduirea sediului Agenției Europene a Medicamentului. Pentru decizia finală au rămas doar Milano, Copenhaga și Amsterdam.
Votul a fost secret și a fost dat astăzi, la Bruxelles.
Barcelona a pierdut de asemenea accesul la votul final, deși era anunțată ca o mare favorită, însă situația tensionată din zonă a contribuit probabil, la eliminarea orașului din cursa pentru găzduirea sediului.
În total 19 orașe și-au depus candidatura pentru găzduirea viitorului sediu al EMA. Inițial a fost evocată și posibilitatea ca acest organism să aibă sedii în mai multe orașe, însă mulți dintre cei 900 de angajați ai săi ar putea refuza să se deplaseze între acestea, iar o asemenea împărțire a activității ar putea implica și alte neajunsuri, precum întârzierile în procesul autorizării medicamentelor.
România a propus o zonă din Pipera pentru noul sediu al EMA, însă a primit un punctaj mic la o primă evaluare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News