AFP: Moartea lui bin Laden a avut un efect devastator asupra finanţelor Al-Qaida
Moartea lui Osama bin Laden ar fi avut un efect esenţial şi asupra finanţelor nucleului central Al-Qaida, care acum luptă pentru supravieţuire în munţii pakistano-afgani, conform unor surse citate de AFP.
Astfel, Al-Qaida Central şi-a revizuit în scădere planurile. „Când Osama trăia, Al-Qaida avea mai mulţi bani”, a explicat un oficial dintr-un serviciu de securitate din Peshawar, Pakistan, sub protecţia anonimatului.
„Înainte de moartea sa, am aflat că apăruseră dispute între el şi Al Zawahiri, cu privire la bani. Osama dispunea de fonduri iar Al Zawahiri era liderul operaţional”, conform sursei citate.
Ayman Al Zawahiri, aflat acum la conducerea reţelei teroriste, nu are şi nici nu va avea influenţa sau conexiunile pentru a colecta fondurile, iar finanţele mişcării au fost puternic afectate.
„Este egiptean, asta joacă un rol important”, a apreciat un directorul Institutului de analiză militară pentru Orientul Mijlociu şi Golf din Dubai. „El nu are prestigiul, încrederea, conexiunile. Încă trebuie să se impună ca lider. În Golf, legăturile de familie, de trib sunt fundamentale. Moartea lui bin Laden a fost o catastrofă pentru finanţele Al-Qaida”, a explicat oficialul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News