Află de ce Traian Băsescu a lipsit de la aniversarea finului Carol Ferdinand
Carol Ferdinand, finul președintelui Traian Băsescu, împlinește astăzi doi ani. Fiul Prinţului Paul şi Prinţesei Lia nu s-a bucurat și de prezența nașului său, deoarece acesta nu dă prea mare importanţă aniversărilor, după cum a mărturisit Maria Băsescu, soția președintelui.
Maria Băsescu, nașa micuțului Carol Ferdinand, a venit, miercuri, la aniversarea de doi ani a fiului Prințului Paul și al Prințesei Lia, care împlineşte doi ani, fără a fi însoțită de soțul .său, Traian Băsescu.
"Vine cu altă ocazie. El nu prea a fost prezent la aniversările fiicelor lui pentru că a navigat, a fost plecat din ţară... Nu dă prea mare importanţă, să fiu sinceră. Îi urează multă, multă sănătate", a ținut să precizeze Maria Băsescu.
Carol Ferdinand, născut pe 11 ianuarie 2010, la Maternitatea "Regina Maria" din Bucureşti şi botezat pe data de 22 mai 2010, în religia ortodoxă, a primit numeroase daruri de la nașa sa, printre care și un scăunel pentru învăţarea cântecelor şi a poveştilor, precum și baloane, coifuri şi un pulover, în timp ce mama sa a primit un ghiveci cu o orhidee.
Citește și:
Băsescu i-a tăiat moțul prințului Carol Ferdinand și i-a dăruit pixul său, Mont Blanc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News