Află ce fel de locuințe cumpără românii pe timp de criză
Românii care vor să achiziționeze o locuință sunt interesați în primul rând de apartamentele cu două camere, iar bugetul alocat este de 60.000 de euro. Studiul unui portal imobiliar arată și ce preferințe au românii în materie de zonă și ce prețuri sunt dispuși să le plătească pentru casa visurilor.
Conform studiului, principalul criteriu de care țin cont tinerii care se află în căutarea unei prime locuințe este prețul. Apoi, cumpărătorii sunt atenți la stadiul de finalizare al lucrărilor. Pe ultimul loc se află criterii precum zona sau suprafatța.
Astfel, 87% dintre persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi preferă proiectele finalizate, 10% sunt dispuse să cumpere o locuința în curs de construire și doar 3% intenționează să cumpere un apartament aflat în stadiul de proiect. Peste 30% dintre bucureșteni își doresc să investească în locuințe situate în ansambluri recent ridicate, unde prețurile nu diferă foarte mult de cele ale apartamentelor vechi.
Mai mult de 40% dintre persoanele care vor sa achiziționeze o locuință sunt interesate de apartamentele cu două camere. Pe locul doi în topul căutărilor se află garsonierele, cu 26%, iar pe locul trei se situează apartamentele cu trei camere, cu un procent de 20%. Doar 11% dintre cumprători sunt atrași de locuințele cu patru sau mai multe camere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News