Data publicării:

Află care este cel mai periculos drog al vremurilor actuale

Autor: ana | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
zahar_drog
zahar_drog

Un expert din sănătate susține că autoritățile ar trebui să descurajeze consumul unui anumit produs alimentar, iar consumatorii să fie înștiințați prin intermediul unor ambalaje, asemeni celor de pe pachetele de țigări, la ce riscuri se expun când îl consumă, întrucât este cel mai periculos drog al vremurilor noastre.

În opinia lui Paul van der Velpen, directorul serviciului de sănătate din Amsterdam, cel mai periculos al vremurilor de azi este zahărul, iar consumatorii ar trebui să fie conștienți de pericolele la care se expun, scrie Daily Mail, potrivit descopera.ro.

Specialistul din Amsterdam consideră că dulciurile şi băuturile îndulcite ar trebui să fie impozitate, reglementate și să aibă pe ambalaj avertismente asemănătoare celor de pe pachetele de ţigări, întrucât zahărul este un drog, la fel ca tutunul şi alcoolul, iar autorităţile ar trebui să descurajeze consumul lui şi să-i avertizeze pe consumatori în privinţa riscurilor la care se expun.

Zahărul, la fel de periculos pentru oameni ca drogurile și alcoolul

„Poate că pare ceva exagerat sau cam tras de păr, dar zahărul este cel mai periculos drog al vremurilor de azi şi este uşor de obţinut. La fel ca pachetele de ţigări, şi băuturile răcoritoare şi dulciurile ar trebui să poarte mesaje de avertizare, care să arate că zahărul provoacă dependenţă şi dăunează sănătăţii”, a scris Paul van der Velpen pe un site dedicat sanătății publice.

Consemnând faptul că tot mai mulţi oameni devin supraponderali şi că acest fenomen sporeşte costurile îngrijirilor medicale, în timp ce multe guverne încearcă să economisească bani, expertul olandez notează că problema obezității poate fi abordată încurajând oamenii să facă mai multă mişcare, deși un mijloc mai eficient ar fi schimbarea alimentaţiei.

Paul van der Velpen citează cercetări care sugerează că, atunci când oamenii consumă proteine şi grăsimi, se opresc din mâncat atunci când se simt sătui; în schimb, atunci când consumă zaharuri, continuă să mănânce până când îi doare stomacul. După opinia sa, asta se întâmplă din cauză că zahărul dă dependenţă şi este la fel de greu să se renunţe la el ca şi la fumat, motiv pentru care este de părere că zahărul ar trebui să fie taxat în acelaşi fel ca şi alcoolul şi ţigările, iar cantitatea de zahăr pe care producătorii o pot adăuga în alimente să fie reglementată prin lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel