Afiş pe uşa unei biserici din Năvodari:"Aprinderea lumânărilor de altă provenienţă nu vă aduce niciun folos duhovnicesc"
Reprezentanţii unei biserici din Năvodari au lipit pe uşa lăcaşului de cult un afiş prin care enoriaşii sunt informaţi că, dacă aprind lumânări ce sunt achiziţionate din altă parte, nu vor avea niciun "folos duhovnicesc".
"Aprinderea lumânărilor de altă provenienţă decât cele bisericeşti nu vă aduce niciun folos duhovnicesc", scrie pe o coală de hârtie ştampilată de Consiliul Parohial, pe care este şi desenată o lumânare, fotografia cu afişul, postată pe Facebook, stârnind discuţii contradictorii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, în religie, lumânarea îl simbolizează pe Hristos şi "se cuvine" să fie procurată "de la El de acasă".
"În cult, lumânarea simbolizează pe Hristos. Se cuvine ca să-l procurăm pe Hristos de la El acasă, nu de la mall. Cum ar fi să dau cu cădelniţa la slujbă prin mall? Altfel ne plângem, ipocrit, că sărbătorile lui Hristos au fost comercializate de Iepuraş şi Moş Crăciun. (...) Lumânarea nu-i comerţ, e donaţie. Pe lângă Legea 103/1992, care oferă cultelor posibilitatea de a-şi produce şi folosi exclusiv obiectele de cult, e mai mult vorba de o relaţie de filiaţie, ucisă încet încet de duhul individualist al comerţului. Lumânarea este mica donaţie prin care credinciosul îşi sprijină propria biserică", a scris preotul pe Facebook.
Potrivit acestuia, în condiţiile în care "nici măcar o lumânare n-ai pentru Mama ta, Biserica", atunci nu ar trebui să ne mire de ce există cazuri de părinţi abandonaţi de copiii lor.
"Desigur, păgubiţi sunt doar cei care au pierdut sentimentul de filiaţie parohială. Iar paguba e că li se pare că sprijinirea Bisericii e comerţ. Vreţi să nu mai pară comerţ? Nu mai trimiteţi facturi la biserici, pe persoană juridică. Scoateţi Biserica din capitalism şi nu o să mai pară capitalistă. Asta e paguba, că-L bagi pe Hristos într-o lume comercializată", a mai spus reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News