Afganistan: Emisarul american va participa la discuţiile de la Moscova
Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, va participa la o întâlnire prevăzută joi la Moscova între guvernul de la Kabul şi talibani pentru a "sprijini procesul de pace", a declarat luni Departamentul de Stat.
"În cadrul eforturilor pentru a încuraja şi a susţine procesul de pace, ambasadorul Khalilzad intenţionează să participe la reuniunea de la Moscova", a declarat presei o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane, Jalina Porter, potrivit Agerpres. "Această întâlnire se va adăuga la toate celelalte eforturi internaţionale pentru a sprijini procesul de pace afgan şi reflectă, de asemenea, îngrijorările comunităţii internaţionale cu privire la progresele realizate până acum", a adăugat ea.
Guvernul noului preşedinte american Joe Biden, care trebuie să decidă dacă va confirma retragerea totală a trupelor americane desfăşurate încă în Afganistan până la 1 mai conform programului stabilit de predecesorul său Donald Trump, este activ în încercarea de a revigora negocierile care stagnează între Kabul şi talibani. El a cerut Turciei să găzduiască o întâlnire la nivel înalt între negociatori din cele două tabere, care discută de obicei la Doha, în Qatar. Guvernul turc a confirmat că doreşte să organizeze o astfel de sesiune în aprilie la Istanbul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News