Germania ar trebui să urmeze exemplul Austriei şi să se retragă din acordul global al Naţiunilor Unite privind migraţia, a susţinut miercuri partidul 'Alternativa pentru Germania' (AfD, extrema dreaptă), transmite dpa. În timp ce guvernul federal german preferă să fie preocupat de propria incompetenţă într-o perioadă esenţială, Austria acţionează în beneficiul poporului său, a subliniat co-liderul AfD, Jörg Meuthen.
În opinia acestuia, pactul propus de ONU nu este altceva decât un 'program de recolonizare pentru refugiaţii economici care fug de sărăcie'. La rândul său, lidera grupului AfD din Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german), Alice Weidel, a spus că prin acest pact global, 'migraţia ilegală este legalizată, iar potenţialii migranţi din întreaga lume primesc cheile de la sistemul nostru social'.
Austria, Sua și Ungaria
Austria a anunţat că, aşa cum au făcut deja SUA şi Ungaria, se va retrage din acordul global al Naţiunilor Unite privind migraţia. 'Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată' a fost aprobat în iulie acest an de toate cele 193 de state membre ale ONU cu excepţia SUA, ţară care s-a retras anul trecut.
Pactul, care urmează să primească votul final în decembrie, abordează chestiuni precum motivaţia migranţilor, modul în care pot fi protejaţi şi integraţi în noi comunităţi. Ungaria a anunţat deja că nu va ratifica acest pact. Polonia, care împreună cu Ungaria a intrat într-o dispută cu Comisia Europeană în legătură cu sistemul UE de redistribuire a solicitanţilor de azil pe baza unor cote obligatorii, ia în calcul o decizie similară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video