Afaceri de familie cu impact global: Veniturile celor mai mari 500 de companii echivalează cu a treia economie a lumii

Cele mai mari 500 de afaceri de familie reprezintă echivalentul celei de-a treia economii a lumii, potrivit raportului Global EY 500 Family Business Index.
Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume generează venituri totale de 8,8 trilioane de dolari, sumă care, dacă ar fi comparată cu PIB-urile naționale, ar echivala cu a treia cea mai mare economie mondială, fiind devansată doar de SUA și China. Potrivit raportului Global EY 500 Family Business Index 2025, realizat de EY și Universitatea din St. Gallen, această valoare reprezintă o creștere de 10% față de anul 2023.
Aceste companii au angajat peste 25 de milioane de persoane în 43 de țări și își păstrează poziția dominantă în diverse industrii, precum comerțul cu amănuntul (20%), bunurile de larg consum (19%), tehnologiile de vârf (15%) și mobilitatea (9%). Europa rămâne principalul hub pentru afacerile de familie, găzduind 47% dintre companiile din clasament, urmată de America de Nord (29%) și Asia (18%).
Strategii de creștere și investiții
În ciuda provocărilor economice actuale, afacerile de familie își mențin strategia de expansiune prin fuziuni și achiziții. Aproape jumătate dintre companiile incluse în raport ul citat (47%) au efectuat tranzacții în ultimii doi ani, iar 34% dintre acestea au implicat sume de peste 250 de milioane de dolari.
Durabilitatea și capacitatea de adaptare sunt factori esențiali pentru succesul acestor afaceri, iar longevitatea lor este impresionantă: peste 34% dintre ele au o istorie de peste un secol, iar 85% funcționează de cel puțin 50 de ani. În topul companiilor cu cea mai îndelungată activitate se numără o afacere din Japonia, cu o existență de peste 400 de ani, și două companii europene care au depășit pragul de 300 de ani de activitate, se arată într-un comunicat al EY România.
"Afacerile de familie se remarcă prin reziliență și inovație"
Raluca Popa, partener EY România, a subliniat rolul esențial al acestor companii în economia globală: „Într-o lume marcată de schimbări rapide și incertitudini, afacerile de familie se remarcă prin reziliență și inovație. Angajamentul lor față de crearea de valoare pe termen lung nu doar că le susține succesul, ci contribuie semnificativ și la economia globală. Vedem deja multe afaceri de familie conduse de noile generații în România, care manifestă o preocupare pentru structuri de guvernanță moderne”.
Cu o strategie bine definită și o viziune axată pe inovație și sustenabilitate, afacerile de familie vor continua să joace un rol cheie în economia globală, adaptându-se noilor provocări și oportunități de creștere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News