Data publicării:

Afacerea hingherilor de maşini Supercom continuă fără licitaţie. PNL face plângere penală împotriva consilierilor lui Onţanu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Neculai Onțanu
Neculai Onțanu

Alegeri prezidentiale 2024

Afacerea Supercom, prin care primarul secotrului 2, Neculai Onţanu, încearcă să menţină contractul cu hingherii care tractează maşinile în sector a trecut de Consiliul Local, 17 consilieri votând pentru. Aceştia au hotărât întocmirea unui act adiţional prin care se va prelungi înţelegerea cu Supercom S.A, până la organizarea unei noi licitaţii.  PNL  a anunţat că va depune plângere penală împotriva celor care au votat, pentru că autorităţile guvernamentale au impus expres ca firma S.C. Supercom S.A, să nu mai colaboreze cu primăria Sectorului 2.

Plângerea penală a PNL ridică problema intenţiei celor de la primăria sectorului 2. Din 2009 până astăzi nu au organizat o licitaţie pentru desemnarea unei alte firme care să preia activitatea, iar acum, în criză de timp, încearcă să prelungească contractul.

În această situaţie nimeni nu garantează că vor reuşi să organizeze o licitaţie în termen de o lună. Şi chiar dacă organizează, se poate ca această licitaţie să fie contestată, iar atunci cu siguranţă că se va depăşi termenul.

De aşteptat acum este însă reacţia autorităţilor guvernamentale. Cu plângerea penală şi cu sesizarea Corpului de Control al Guvernului, depuse, răspunsul nu ar trebui să se lase aşteptat prea mult. În acest caz Onţanu riscă să să fie chemat la DNA pentru a da cu subsemnatul, pentru că intrigile afacerii Supercom sunt departe de a se fi finalizat.

Dacă pică licitaţia, şoferii ar putea parca oricunde în Sectorul 2

Până la organizarea unei noi licitaţii, nu va mai exista o firmă care să ridice maşinile din sector, deci practic se va putea parca oriunde. Dacă Onțanu decide să prelungească documentul, atunci Corpul de Control al guvernului trebuie să își respecte decizia și să sesizeze procurorii DNA. Pentru că Onțanu a adus numeroase servicii lui Traian Băsescu și lui Emil Boc, iar UNPR face parte din Coaliția de guvernare, este posibil ca autoritățile să pună batista pe țambal și să accepte deal-ul primăriei cu Supercom, fără licitație. Riscul, în acest caz, îl reprezintă alegerile. Schimbarea puterii, sau pierderea primăriei, ar fi un dezastru atât pentru firmele care au contracte fără licitație cât și pentru cei care au semnat aceste contracte.

Citeşte şi

Hingherii de maşini pot să-l “salte” pe Onţanu la DNA. Primarul se pregătește să continue pe șest afacerea Supercom

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel