Data publicării:
Aeroportul Luton a suspendat zborurile după ce canicula a deteriorat o porţiune din suprafaţa pistei - UPDATE
Zborurile spre şi de pe aeroportul Luton din Londra au fost temporar întrerupte luni după ce temperaturile caniculare au deteriorat o porţiune din pistă, determinând companiile aeriene să-şi întârzie sau să-şi îndrepte avioanele spre alte destinaţii, relatează Reuters.
Temperaturile au fost de peste 37 de grade Celsius în unele părţi din Anglia luni şi se prognoza că acestea ar putea atinge recorduri de de 38,7 grade Celsius luni sau marţi. Aeroportul a anunţat că pista sa afectată de căldură a fost redeschisă la 17.05 GMT, după ce a suspendat zborurile la ora 15.22
Știrea inițială
Zborurile au fost suspendate luni pe aeroportul Luton din apropiere de Londra, după ce pe suprafaţa pistei a fost descoperit un defect cauzat de temperaturile caniculare, transmite Reuters.
În urma temperaturilor ridicate de astăzi, un defect a fost identificat pe suprafaţa pistei. Inginerii au fost chemaţi imediat la faţa locului şi în prezent sunt în desfăşurare lucrări de reparaţie în vedere reluării operaţiunilor cât mai curând posibil, precizează pe Twitter aeroportul, care este folosit în principal de companii aeriene low-cost.
Şi Forţele Aeriene britanice au anunţat, tot luni, că au suspendat folosirea uneia dintre bazele sale, cea de la Oxfordshire, întrucât temperaturile ridicate au topit asfaltul pistei. Mare parte din Europa se confruntă cu un val de căldură care a adus temperaturi de peste 40 de grade Celsius.
Citește și - Lista aeroporturilor de evitat, din cauza întârzierilor
Infrastructura aeroportuară din Europa este sub presiune odată cu relansarea turismului, după pandemie.
Întârzieri sau, și mai rău, anulări, de asta s-au lovit turiștii români în ultima perioadă. Situația devine și mai tensionată când, la haosul deja creat, se adaugă pierderea bagajelor.
Din fericire, Aeroportul Otopeni se poate lăuda ca fiind unul dintre puținele din Europa care funcționează în condiții aproape normale. Alte aeroporturi sunt un adevărat coșmar, în schimb.
Un top, citat de Bloomberg, arată că Aeroportul Otopeni este pe locul 3 în clasamentul aeroporturilor cu cele mai puține zboruri întârziate.
Clasamentul a fost realizat de către agenția de turism Hopper Inc și ia în considerare doar numărul de zboruri care au avut întârzieri, nu și numărul de persoane afectate de aceste întârzieri. Astfel, dacă aeroportul londonez Heathrow nu ar intra în top 10 al celor cu multe zboruri afectate de întârzieri, fiind vorba de un aeroport cu un trafic foarte mare, numărul pasagerilor care au de suferit este considerabil, notează Fanatik.
Clasamentul aeroporturilor cu cele mai multe zboruri întârziate
Aeroportul Bruxelles – Bruxelles, Belgia: 72% întârziate, 2,5% anulate
Aeroportul Internațional Frankfurt – Frankfurt, Germania: 68% întârziate, 7,8% anulate
Aeroportul Eindhoven – Eindhoven, Olanda: 67% întârziate, 1,8% anulate
Aeroportul Luton – Londra, Marea Britanie: 66% întârziate, 2,7% anulate
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc – Budapesta, Ungaria: 65% amânate, 2,1% anulate
Aeroportul Lisabona – Lisabona, Portugalia: 65% întârziate, 4,8% anulate
Aeroportul Charles de Gaulle – Paris, Franța: 62% întârziate, 3,1% anulate
Aeroportul Schiphol – Amsterdam, Olanda: 61% întârziate, 5,2% anulate
Aeroportul Cote D’Azur – Nice, Franța: 60% întârziate, 3,4% anulate
Aeroportul Gatwick – Londra, Marea Britanie: 59% întârziate, 1,4% anulate
Clasamentul aeroporturilor cu cele mai puține zboruri întârziate
Aeroportul Orio al Serio – Bergamo, Italia: 3% întârziate, 1% anulate
Aeroportul Gran Canaria – Gran Canaria, Spania: 8% întârziate, 0,3% anulate
Aeroportul Internațional Otopeni – București, România: 10% întârziate, 1,7% anulate
Aeroportul Internațional Dublin – Dublin, Irlanda: 15% întârziate, 1,6% anulate
Aeroportul Fontanarossa – Catania, Italia: 16% întârziate, 1,1% anulate
Aeroportul Adolfo Suarez-Barajas – Madrid, Spania: 19% întârziate, 0,4% întârziate
Aeroportul Alicante – Alicante, Spania: 20% întârziate, 3,4% anulate
Aeroportul Marseille – Marseille, Franța: 20% întârziate, 2% anulate
Aeroportul Orly – Paris, Franța: 21% întârziate, 1,2% anulate
Aeroportul Malaga – Malaga, Spania: 24% întârziate, 3,3% anulate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News