Data actualizării:
Data publicării:

Aeroportul Henri Coandă, paralizat. Situație de coșmar pentru pasageri

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Principalul aeroport românesc, Henri Coandă, va fi paralizat miercuri, timp de două ore. Între 11:00 și 13:00, nu va decola și nu va ateriza niciun avion de pasageri, deoarece controlorii de trafic aerian fac grevă de avertisment.

Zeci de zboruri vor fi afectate miercuri, 15 iulie. Liderii sindicali spun că, în cazul în care nu ajung la o înțelegere cu Romatsa, vor intra în grevă generală.

Controlorii de trafic aerian susțin că au ajuns în această situație, după ce negocierile la Romatsa au eșuat. Așa că s-a trecut la grevă, pentru început, una de avertisment. Este pentru pentru prima oară în istorie când angajații Romatsa fac acest lucru.

"Ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian, în data de 15.07.2015, în intervalul orar 11:00 – 13:00 nu se aterizează sau decolează.

Recomandăm pasagerilor care au rezervări de zbor astăzi să contacteze reprezentanţii companiei aeriene.

Administrația aeroportului depune toate eforturile pentru a minimiza disconfortul creat pasagerilor ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian", au transmis reprezentanții Aeroportului Henri Coandă.

Ce spune Gabriel Tudorache, lider sindicat Romatsa

"Cerul patriei este survolat zilnic undeva la 2.500 de avioane, ajungem şi la 3.000, în 24 de ore. Orele la care se va întâmpla sunt ore la care traficul nu e mic. Deci putem să credem că peste 250, 300 de avioane vor fi afectate", a declarat Gabriel Tudorache, lider sindicat Romatsa, citat de România TV.

O şedinţă a avut loc între şefii Romatsa şi Eurocontrol, organismul specializat în dirijarea traficului aerian. Eurocontrol stabileşte care sunt avioanele ce vor beneficia de asistenţă în baza planului de zbor. Sindicaliştii se gândesc deja la următorul pas: o posibilă grevă generală.

"Am amânat cât se poate această grevă de avertisment. Dacă ajungem în momentul în care această grevă nu va soluţiona problema, e posibil să ne gândim mai departe", a precizat Gabriel Tudorache.

Protestul angajaţilor Romatsa este primul după anul 1995. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că şeful Romatsa refuză să negocieze cu ei despre revendicările legate de vârsta de pensionare sau de noua organigramă a regiei.

VEZI ȘI: Angajații ROMATSA, în grevă! Traficul aerian, blocat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel