Data actualizării:
Data publicării:

Aeroportul Băneasa. Când se redeschide. Cuc: A fost o condiție pentru EURO 2020

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vorbit, într-un interviu pentru DCNews, despre proiectul care vizează supratraversarea DN1 și legătura cu Aeroportul Otopeni. De asemenea, a dezvăluit momentul în care Aeroportul Băneasa va fi redeschis.

"Până anul viitor, va exista, cu siguranţă, implementat proiectul de cale ferată. S-a finalizat depunerea de oferte. Probabil că după Paște vom avea şi câştigătorul pentru conexiunea dintre calea ferată existentă, pe aliniamentul București-Otopeni, cu aeroportul propriu-zis. Se va semna contractul probabil în săptămâna 11-15 mai şi are timp constructorul. Au depus oferte firme serioase. Este vorba de o supratraversare a DN1. Se poate implementa proiectul în maxim 12 luni, până va începe campionatul în luna iunie. Firmele astea şi-au asumat. Va fi un tren ca Săgeata Albastră. Va avea un program cadenţat, astfel încât să poată prelua tot traficul", a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Modernizarea Aeroportului Băneasa

"A fost aprobat şi programul de investiţii pentru modernizarea Aeroportului Băneasa. Va fi operaţional undeva în luna aprilie a anului viitor. Va fi finalizat total. A fost o condiţie pentru EURO 2020 pentru a putea ateriza echipele de fotbal, staff-urile. Investiţia nu o facem doar pentru EURO 2020. O facem pe termen lung şi va fi gândită o strategie, cum va fi folosit, şi în perioada următoare", a mai spus Cuc.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel