Data publicării:

Aeroportul Baia Mare, modernizat. Dotări la cele mai înalte standarde

Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp

Conform directorului Aeroportului Internaţional Baia Mare, Dorin Buda, în urma modernizării, aeroportul devine unul de anvergură europeană. Investiția totală se ridică la aproximativ 11 milioane de euro, însă va mai dura până ce va deveni operațional. 

"După 50 de ani, practic s-a reconstruit un nou aeroport, cu alte caracteristici funcţionale. La finalizarea lucrărilor, echipamentele de radio-navigaţie şi meteo proprietatea ROMATSA vor trebui repoziţionate. Reprezentantul companiei italiene THALES, producătorul echipamentului ILS (singurul echipament care asigură aterizarea instrumentală de precizie la aterizare) şi specialiştii ROMATSA Bucureşti au văzut stadiul fizic al realizării investiţiei.

Au mai fost prezenţi şi reprezentanţii constructorului, ai proiectantului şi dirigintele de şantier. Proiectul tehnic aferent repoziţionării echipamentului ILS va fi avizat în cel mai scurt timp, iar constructorul va muta echipamentul pe noua poziţie. Având în vedere faptul că lungimea pistei a crescut de la 1.800 de metri la 2.150 de metri, toate procedurile de aterizare şi decolare vor trebui reproiectate de către firma germană Air Sight, cu care ROMATSA a încheiat contractul aferent. În fapt, până la realizarea investiţiei la aeroport, avioanele de mediu curier, cele cu care operează companiile low-cost, precum şi cele fac transport cargo nu puteau ateriza în Baia Mare", a spus Dorin Buda, potrivit comunicatului de presă.

Directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare a declarat că finalizarea lucrărilor contractate nu va presupune, automat, reluarea activităţii operaţionale pe aeroport.

Investiție de 11 milioane de euro

De asemenea, preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea a subliniat că lucrările de modernizare a Aeroportului Internaţional Baia Mare sunt aproape finalizate, iar în următoarea etapă se va trece la calibrarea echipamentelor de radio-navigaţie.

Investiţiile de modernizare a aeroportului au fost estimate la peste 11 milioane de euro.

Directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare, Dorin Buda, a declarat pentru AGERPRES că după redeschiderea aeroportului, aeronavele mediu curier pentru pasageri şi marfă, inclusiv aeronavele utilizate de companiile low-cost vor putea ateriza şi decola în condiţii de maximă siguranţă.

De asemenea, silvicultorii lucrează la tăierea unei suprafeţe de câteva sute de hectare aflate în vecinătatea pistei pentru a spori gradul de vizibilitatea al aeronavelor pe timpul procedurilor de apropiere la sol şi decolare, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel