Data publicării:

Aeroport Craiova, probleme din cauza condiţiilor meteo. Sute de pasageri, afectaţi

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 300 de pasageri au aşteptat, marţi, peste patru ore, pe Aeroportul din Craiova, după ce aeronavele Wizz Air în care trebuiau să se îmbarce, cu destinaţiile Roma şi Bologna, nu au putut ateriza din cauza condiţiilor meteo. 

Directorul Aeroportului din Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că aeronavele nu au putut ateriza pe pistă din cauza plafonului de nori foarte jos, pasagerii urmând să plece când zborul se va putea desfăşura în condiţii de siguranţă.

"Situaţia este în curs de rezolvare. Cei 319 pasageri vor fi îmbarcaţi în două aeronave care urmează să vină de la Timişoara, una dintre aeronave este deja în aer, se îndreaptă spre Craiova, urmează ca şi cea de-a doua să decoleze în câteva minute. Din cauza condiţiilor meteo, cele două aeronave nu au putut ateriza pentru îmbarcare - azi noapte (luni spre marţi -n.r.) plafonul de nori a fost foarte, foarte jos şi a fost imposibil de aterizat', a declarat directorul Aeroportului din Craiova, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Pe parcursul celor 4-5 ore de aşteptare, pasagerii au primit apă şi o gustare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel