AEP. Oficial. Mai mulți alegători
Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 martie 2018 este de 18.907.422, cu 10.330 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă.
Potrivit unui comunicat al AEP, remis, joi, Agerpres, Autoritatea a anunţat, la precedenta informare, că în 28 februarie 2018 figurau în Registrul electoral 18.897.092 de alegători români.
"Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia Generală de Paşapoarte", se arată în comunicat.
[citeste si]
Peste 25.000 au decedat
Astfel, 25.338 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor articolului 37 din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea AEP, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, 150 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile articolului 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.
Conform sursei citate, un număr de 224 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Aproape 20.000 au ajuns la majorat
"Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 19.789, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date", precizează sursa citată.
Datele importate de la Direcţia Generală de Paşapoarte, în data de 31 martie 2018, relevă că, faţă de precedentul import, cel din 1 septembrie 2017, au intrat în evidenţe 16.549 de alegători noi, iar un număr de 744 de alegători nu mai figurează, ca urmare a decesului, pierderii cetăţeniei sau restabilirii domiciliului în România, informează AEP.
Peste 600.000, în străinătate
Din totalul de cetăţeni cu drept de vot comunicat de AEP ca valabil pentru data de 31 martie 2018, 8.809.439 sunt bărbaţi, iar 9.444.201 sunt femei. De asemenea, din datele AEP reiese că 10.467.511 dintre alegători provin din mediul urban şi 7.786.129 din mediul rural. "Menţionăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.253.640 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 653.782 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS", se arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News