Data actualizării:
Data publicării:

Abrogare pensii de serviciu - Adunările Generale al judecătorilor şi procurorilor, convocate

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că Adunările Generale al judecătorilor şi procurorilor au fost convocate la data de 21 ianuarie pentru formularea unor puncte de vedere privind "iminenta abrogare" a pensiei de serviciu.

"În data de 16 ianuarie 2020, Secţia pentru judecători a hotărât convocarea Adunărilor Generale ale judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi curţi de apel (...) la data de 21.01.2020 ora 12,00 pentru a formula un punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, din perspectiva încălcării independenţei şi afectării statutului constituţional al judecătorilor. (...) La aceeaşi dată, Secţia pentru procurori a hotărât convocarea Adunărilor Generale ale procurorilor", se precizează într-un comunicat postat pe site-ul CSM.

Conform aceleiaşi surse, Secţia pentru procurori şi Secţia pentru judecători au hotărât sesizarea Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare şi a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, respectiv sesizarea Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare şi a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni, din perspectiva afectării statutului magistraţilor "ca efect al potenţialei abrogări a dispoziţiilor legale privind pensia de serviciu", în vederea transmiterii unui punct de vedere.

Cine are pensie de serviciu

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulţi, respectiv 3.878, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv 18.716 lei, din care 17.409 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel