Data publicării:
Adunarea Generală ONU condamnă intervenţia militară rusă în Ucraina
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a condamnat, miercuri, printr-o rezoluţie care nu are caracter juridic obligatoriu, intervenţia militară rusă în Ucraina, transmite CNN.
În favoarea proiectului de condamnare a invaziei militare ruse au votat 140 de state, iar cinci ţări - Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Eritreea şi Siria - s-au pronunţat împotriva rezoluţiei, conform cotidianului Le Figaro.
Reprezentanţii a 35 de ţări, inclusiv ambasadorul Chinei, s-au abţinut de la vot.
Rezoluţia, care, spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate ONU, nu are caracter juridic obligatoriu, cere Rusiei să retragă „imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei recunoscut prin tratatele internaţionale".
Rezoluţia confirmă susţinerea pentru „suveranitatea Ucranei, pentru independenţa, unitatea şi integritatea teritorială".
A thumping defeat for Russia at the UN General Assembly pic.twitter.com/LVMoucUoyk
— Julian Borger (@julianborger) March 2, 2022
Citește și: Presa franceză, despre România cu război la graniță: Ce se întâmplă acolo e fără precedent
Presa franceză are doar cuvinte de laudă despre România.
„Război în Ucraina: la granița cu România, o revărsare de solidaritate fără precedent. Invadarea Ucrainei de către Rusia mobilizează mii de oameni pentru a ajuta fluxul de refugiați” - este titlul pe care îl dă Le monde pe cap de ziar.
„Guerre en Ukraine : à la frontière roumaine, un élan de solidarité sans précédent”
„Fluxul de refugiați care își abandonează pământul invadat de Rusia este neîncetat. Mulți au preferat să facă ultimii kilometri pe jos, depășind mașini și autobuze prinse în rânduri interminabile. Femeile și copiii, ai căror ochi clipesc de oboseală, merg încet înainte, urmați de câțiva bătrâni epuizați și de tineri străini uimiți”, scrie Le monde.
Presa franceză dă exemplu un român, care nu face parte din niciun ONG, și care a venit pur și simplu să ajute. Continuarea, AICI!
Klaus Iohannis a anunțat creșterea cheltuielilor din PIB pentru apărare
În altă ordine de idei, amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat două măsuri strategice pe care le va promova România, în contextul războiului din Ucraina. Este vorba despre creșterea alocărilor pentru apărare și despre realizarea independenței energetice a României.
„Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că, din punct de vedere strategic, sunt necesare noi acțiuni consolidate ale României pe cel puțin două dimensiuni. Am definit astfel două obiective strategice”, a explicat președintele Klaus Iohannis.
Prima propunere vizează creșterea cheltuielilor pentru apărare.
„În primul rând, creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%”, a declarat Iohannis.
„În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile”, a precizat Klaus Iohannis.
Pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, sunt necesare decizii politice și trebuie puse în aplicare planuri de acțiune concrete la nivelul instituțiilor competente, a conchis președintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News