Adrian Mutu a bătut un ospătar, într-un club de noapte din Florenţa
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Atacantul echipei Fiorentina, fotbalistul Adrian Mutu, a bătut un ospătar dintr-un local din centrul Florenţei, bărbatul având nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.

Potrivit agenţiei Ansa, citată de Mediafax, Mutu l-a lovit cu pumnul în faţă pe ospătar, un iugoslav în vârstă de 28 de ani, care a suferit o fractură de piramidă nazală şi este internat în spitalul Santa Maria Nuova.

Conform martorilor, în jurul orei 05.00 Mutu a cerut ca lui şi altor doi prieteni să li se mai aducă o sticlă cu băutură, iar apoi cei trei s-au ridicat şi au vrut să plece. Ospătarul i-a oprit, cerându-le să achite consumaţia, dar Mutu a replicat că are cont deschis la proprietarul clubului. Acesta din urmă a intervenit pentru a clarifica situaţia, dar fotbalistul român i-a adresat cuvinte jignitoare ospătarului, care a răspuns la fel. Atunci, Mutu l-a lovit cu pumnul pe ospătar şi după ce acesta a căzut, a continuat să îl lovească în piept.

În momentul în care Poliţia a ajuns la locul incidentului, Adrian Mutu nu se mai afla acolo. Ospătarul încă nu a depus plângere împotriva fotbalistului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel