Adriana Trandafir a primit, de la Antena 1, cel mai frumos cadou
A trecut mai bine de jumătate de an, de când a primit una dintre cele mai frumoase propuneri din cariera sa, iar de atunci se bucură de fiecare clipă petrecută pe platourile de filmare de la “Fructul oprit”.
Îndrăgita actriță Adriana Trandafir mărturisește că șansa de a juca în prima dramă psihologică din peisajul serialelor autohtone reprezintă pentru ea o surpriză uriașă.
“Pentru mine, 'Fructul oprit' a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a pregătit Dumnezeu, de după pensie. Mi-a arătat că există viață și dincolo de pensie. Atunci, când am spus că vreau să ies la pensie, toată lumea a început: 'Vai de mine și ce o să faci?!'. Mi-am propus să fac lucruri pe care nu le-am făcut, nu am avut vreme să le fac. De exemplu, să scriu scrisori, să-mi scriu amintirile, să învăț parcarea laterală, să învăț să înot, m-am înscris la doctorat. Mi-am propus să fac numai ce-mi place, când îmi place, pentru cine îmi place. Dar, iată că, Dumnezeu mi-a scos în cale proiectul ăsta și pe Silișor (Sile din “Fructul oprit”, interpretat de Marian Râlea). Nu numai că este un nou proiect pentru mine, dar am intrat într-o nouă familie.”, a declarat Adriana Trandafir, în cadrul emisiunii “Povești COOL”, de la postul de televiziune Happy Channel.
Alături de Marian Râlea, formează un cuplu de olteni plin de umor în producția de la Antena 1. “Al doilea cadou este întâlnirea cu Marian Râlea. Îl urmăream de peste 30-40 de ani. (…) Încă de la prima secvență, am avut o legătură profesională extraordinară, și datorită lui, dar și datorită vouă, munca asta foarte grea la serial, mie mi se pare o mare bucurie!“, mărturisește actrița.
“A fost o fericire să ne întâlnim în acest serial!”, a spus și Marian Râlea, despre colaborarea cu Adriana Trandafir, cei doi putând fi urmăriți în “Fructul oprit”, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News