Adriana Pava, noul director general Intact Media Academy
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
adriana-pava
adriana-pava

Adriana Pava, redactor șef Observator, a fost numită  în funcția de Director General Intact Media Academy, în locul Alessandrei Stoicescu. În același timp, Adriana va coordona și activitatea Fundației Mereu Aproape.

"Propunerea de a coordona Intact Media Academy și Fundația Mereu Aproape reprezintă o onoare, dar și o imensă provocare. Eforturile Alessandrei Stoicescu în dezvoltarea celor două proiecte le sunt bine cunoscute românilor. Excelenta muncă a Sandrei mă obligă și mă motivează.

După 14 ani de Observator, perioadă în care am primit încredere, susținere și respect, a venit vremea să dăruiesc și eu din experiență anilor trăiți la știri. Cu ajutorul Sandrei și al colaboratorilor IMA și FMA, cele două proiecte vor continua să se dezvolte. Pentru că presa românească are nevoie de profesioniști pregătiți de profesioniști, iar România are nevoie de susținere și ajutor atunci când alții îi întorc spatele", a declarat Adriana Pava.

Adriana Pava este un om dedicat meseriei de jurnalist și are 14 ani în Redacția de Știri a Observatorului, cea mai puternică redacție de știri din România. Este licențiată în Jurnalism, absolventă a Școlii BBC București și bursieră CNN Statele Unite. Parcursul ei profesional cuprinde funcția de redactor și ulterior Șef Secție Corespondenți, Editor General Observator 19, EOD (Editor of the Day), redactor-șef adjunct și redactor-șef al Observatorului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel