Adriana Bahmuţeanu s-a autosuspendat din ARAIEX. Vezi care a fost motivul
Soția lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu, s-a autosuspendat din Consiliul Director al organismului de gestiune colectivă ARAIEX, pentru a nu exista suspiciuni privind vreo legătură între prezenţa ei în conducerea asociaţiei cu sfera politicului, unde activează soțul ei.
În cadrul Adunării Generale Anuale a Asociaţiei Române pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX), Adriana Bahmuţeanu a anunţat, joi, că se autosuspendă temporar din Consiliul Director al asociaţiei, ea urmând să rămână doar cu statutul de membru fondator al acestei organizaţii.
„Nu vreau să se spună că eu şi soţul meu vrem să luăm banii artiştilor. Nu am luat nici un leu din asociaţie, din contră, am adus foarte mulţi bani de acasă. Chiar şi mobilierul din sediu a fost al părinţilor mei. De asemenea, nu mai vreau să se interpreteze că fac presiuni asupra interpreţilor pe care îi găzduiesc la posturile muzicale pe care le conduc, să se înscrie în ARAIEX, pentru că nu este adevărat", a declarat Adriana Bahmuţeanu, citează Mediafax.
Locul vacant din conducerea asociaţiei a fost ocupat prin vot direct de actriţa Eugenia Şerban. De asemenea, Dida Drăgan a fost investită în Consiliul Director al ARAIEX, organ care este condus de Florin Chilian, în calitate de preşedinte, şi de Alexandru Pop şi Mariana Ionescu-Căpitănescu - vicepreşedinţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News