Data publicării:
Adrian Ursu: O ticăloșie absolut groaznică a fost comisă
"Ceva mai josnic decât folosirea copiilor, în aceste zile, nu am văzut", a spus, marți dimineață, Adrian Ursu la Antena 3.
Jurnalistul a făcut referire la o imagine cu un copil bolnav de cancer. "Ceva mai josnic decât folosirea copiilor, în aceste zile, nu am văzut. Aseară, o ticăloșie absolut groaznică a fost comisă punându-se poza unui copilaș de doi ani și jumătate, bolnav de cancer, pentru a justifica un discurs populist, anti-Parlament, anti-PSD pe legile Justiției. Deci, un copil bolnav de cancer afișat ca să lovească cu ajutorul lui în coaliția majoritară și PSD", a spus, marți, 19 iunie, Adrian Ursu la Antena 3.
Discuția a fost purtată în contextul în care plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni, 18 iunie, proiectul de modificare a Codului de procedură penală, cu 175 voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere. După dezbaterile proiectului, liderii de grup ai partidelor au avut o şedinţă în care au hotărât, la cererea Opoziţiei, să se voteze pe fiecare amendament în parte, respectiv pe toate cele 327 de amendamente aduse proiectului de lege privind modificările Codului de procedură penală.
Vezi și: Codul de procedură penală, vot final în Parlament
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News