Adrian Ursu, analiză devastatoare pentru Crin Antonescu
Jurnalistul Adrian Ursu a realizat, marți seară, într-o intervenție telefonică în emisiunea "Sinteza Zilei", o analiză a liberalului Crin Antonescu, cel care nu se mai bate cu Traian Băsescu.
Adrian Ursu a declarat: "Simt o apăsare. Constat că avem politicieni foarte mici, foarte mici. Din păcate, asta este drama noastră de 25 de ani și o să o mai ducem de aici încolo drama asta. Nu avem oameni care să se ridice măcar la înălţimea evenimentelor pe care ei înşişi le provoacă, nu la înălțimea așteptărilor poporului, a vremurilor, a aspirațiilor unei țări care are de făcut niște lucruri sau și-a propus niște lucruri".
Jurnalistul a adăugat că "Sigur că domnul Crin Antonescu este personajul zilei pentru că a produs ruperea unei alianțe în care și-au pus speranțele niște milioane de români, dar, din păcate, foarte mulți politicieni români sunt de aceeași talie și anvergură cu Crin Antonescu, adică mică. O spun cu simpatia pe care am avut-o pentru Crin Antonescu, în primul rând ca orator. Astăzi l-am văzut pierzând controlul cuvintelor, derapând în ironii ridicole, nemaiavând savoare și nemaiavând miez, fiind, în același, timp, disprețuitor chiar și cu colegii de partid pe care i-a adus acolo ca-n tabloul CFSN. Vă aduceți aminte de Ion Iliescu cu niște cetățeni în spate, unul ținea steagul, altul ținea pușca mitralieră pe piept, altul privea tâmp în camera de luat vederi. I-a adunat și nici măcar nu le-a dat ocazia să vorbească. I-a pus să facă figurație la o decizie ce părea colectivă. Să fii lider mare într-un astfel de moment important înseamnă să te bizui pe cei din jur, să-i prețuiești, să le dai puterea să-și exprime și ei opinia. Crin Antonescu a arătat cum nu-i prețuiește, așa cum a arătat că nu-i prețuiește făcând doar o paranteză în legătură cu evenimentul dramatic al acestei zile pentru partidul său. Doi oameni importanți au avut de-a face cu justiția oarbă a regimului Băsescu, cel despre care nu mai vorbește Crin Antonescu, cu care nu se mai bate. Repet, domnul Crin Antonescu, președinte de partid, a tratat într-o paranteză acest eveniment dramatic, cum a tratat într-o paranteză evenimentul dramatic prin care a trecut Mariana Câmpeanu, care i-a fost și bănuiesc că-i este aproape. Asta m-a condus spre același sentiment de mâhnire, că trăim într-o țară cu oameni mici, foarte mici".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News