Adrian Tibu, directorul teatrului ''Gong'' din Sibiu, contra gratuității copiilor la spectacole
Directorul teatrului ''Gong'', din Sibiu, Adrian Tibu nu este de acord cu intrarea gratuită a tuturor copiilor la spectatolele de teatru motivând că aceasta nu este o echitate și nici o creștere a calității.
Pentru spectacolele organizate cu elevii din școli, biletul pentru spectacol este 7 lei. Acest preț include și deplasarea cu autobuzul pentru cei care nu se află în vecinătatea teatrului. Teatrul GONG oferă și bilete sociale(gratuite) pentru copii care provin din familii cu o situație financiară precară sau teatrul dezvoltă parteneriate cu firme private pentru a aduce gratuit copii de la sate.
De ce nu ai lasă un sistem funcțional să funcționeze?
Gratuitatea generală nu înseamnă echitate și nici o creștere a calității. Sper din tot sufletul ca Președintele României Klaus Iohannis va retrimite această lege în Parlament, a declarat Adrian Tibu pe pagina personală de facebook.
Potrivit sursei citate, ar fi trebuit analizat impactul gratuității elevilor în teatrele pentru copii din țară.
Sunt managerul unei instituții publice de spectacole de cinci ani și am încercat de fiecare dată să găsesc înțelepciunea pentru a face într-un sistem care se tot desface. Să nu mai comentez, ci să mă adaptez, de cele mai multe ori la măsuri aplicate retroactiv. Deși am mari semne de întrebare, nu voi comenta fezabilitatea aspectelor legate de organizarea sistemului educațional prin proiectul de lege inițiat de UDMR și adoptat în Senatul României. Există profesioniști care trebuie să se pronunțe. Deși include facilități esențiale pentru elevi, nu cred că această lege trebuie mutilată. Sunt absolut mâhnit de modul în care s-a avansat tacit, fără un dialog real, impactul gratuităților elevilor în teatrele pentru copii, în condițiile în care aceștia reprezintă publicul țintă majoritar, a mai declarat Adrian Tibu, conform celor de la AGERPRES.
Această reacție a directorului teatrului GONG este venită în urma adoptării de către Senat, în sedința plenului, în calitate de for decizional, a unei propuneri legislative pentru modificarea și complementarea unor acte normative în domeniul educațional.
În forma actuală, elevii beneficiază de tarife reduse cu minim 75%, pentru acees la muzee, teatre, spectacole de operă, de filme și la alte manifestații culturale și sportive organizate de instituții publice iar potrivit amendamentului adoptat în comisie și plen, elevii beneficiază de gratuitate pentru accesul în aceste instituții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News