Data publicării:

Adrian Socaciu, adevăr DUR pentru statul român despre Simona Halep. ”Ne place să ne lăudăm cu sportivii noştri”

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep FOTO AGERPRES
Simona Halep FOTO AGERPRES

Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Român, a vorbit la interviurile DC News despre performanţa Simonei Halep, dar şi despre ce ar trebui să facă statul român pentru a ajunge şi alţii ca ea. 

Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român, recunoaşte că Simona Halep a reuşit să ajungă la asemenea performanţe datorită investiţiei familiei ei. 

"Astăzi nu avem definită o viziune a statului român privind educaţia fizică şi sportul în România. Dar, în acelaşi timp, ne place să ne lăudăm cu sportivii noştri.

Simona Halep este rezultatul investiţiei şi dorinţei familiei. Pentru a ajunge mai mulţi la performanţa ei, din punctul meu de vedere, cred că primul pas pe care statul român ar trebui să-l facă este să ştie unde se află şi să aibă o mapare a tot ceea ce înseamnă elementele care construiesc o industrie a sportului.

Aici vorbim în primul rând de infrastructură sportivă. Trebuie să ştim unde suntem cu bazele sportive şi cu tot ceea ce înseamnă atât infrastructură sportivă de stat cât şi de privat. Trebuie să construim la norme pentru 2040, 2050, nu să construim săli de sport care nu pot genera economie în jurul lor.

De exemplu, se construieşte o sală de sport de 5.000 de locuri la Constanţa. În momentul de faţă, sălile de 4.500- 5.000 de locuri nu mai pot să organizeze competiţii europene sau mondiale de anvergură. Sunt în toată Europa astfel de săli", a spus Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Românla, pentru DC News.

De asemenea, acesta a mai spus că oamenii trebuie stimulaţi să facă mişcare, nu să consume medicamente.

 

"Ar trebui definit rolul educaţiei fizice şi a sportului pentru România. Să pornim de la faptul că un dolar investit în sport înseamnă 3,5 economisiţi în sănătate. Să stimulăm oamenii să facă mişcare, nu să consume medicamente", a mai spus Adrian Socaciu la interviurile DC News. 

Despre Adrian Socaciu

Adrian Socaciu activează în domeniul sportului de zece ani, perioadă în care a reuşit să construiască şi să dezvolte Institutul Sportiv Român (ISR). De asemenea, acesta a practicat volei la nivel profesionist, fiind vicecampion Naţional.

Declaraţiile complete în video de mai jos

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel