Adrian Năstase se află la Londra pentru câteva zile, ocazie de care a profitat și ca să viziteze diverse muzee, inclusiv Național Portrait Gallery. Admirând exponatele, Adrian Năstase a conștientizat că România este privată de această tradiție, care "este și un mod de a reconstrui istoria în jurul celor mai importante personaje".
"Ideea unei galerii a portretelor mi se pare extraordinara. In lipsa fotografiilor, istoria dezvăluie chipurile celor care au marcat evenimentele. Unele tablouri sunt adevărate opere de arta. Esențial, insa, este faptul ca poți pune o înfățișare peste cronologiile învățate in școala. Este si un mod de a reconstrui istoria in jurul celor mai importante personaje.
Am admirat si un superb portret al singurei femei care a fost speaker al Camerei Comunelor (1992-2000) – Betty Boothroyd. Mi-am adus aminte si de vizita mea la Londra, din 1993, la invitația sa.
In România, nu avem aceasta tradiție, portretele domnitorilor romani fiind risipite -cel mult sub forma de gravuri – prin volumele unor călători străini. Putinele portrete in ulei din secolul 19, sau chiar din secolul 20, cu greu mai pot fi identificate. Ma gândeam cât de risipitori suntem noi cu ceea ce inseamna radacinile noastre", a scris, marți, Adrian Năstase pe blogul personal.
National Portrait Gallery este o galerie de artă în Londra, St Martin's Place, care și-a deschis porțile în anul 1856.
Galeria este destinată portretelor personalităților importante din istoria Marii Britanii adăpostind, pe lângă tablouri, și un număr mare de fotografii, sculpturi, desene și caricaturi.
Adrian Năstase, impresionat la British Museum din Londra: Copiii sunt pregătiți pentru viitor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales