Adrian Năstase: "Mai bine mori decât să trădezi"
Fostul premier Adrian Năstase a scris, sâmbătă, pe blogul său , un text cu titlul "Mai bine mori decât să trădezi".
Cuvintele sunt de pe blazonul familiei Filipescu. Adrian Năstase scrie: "Le-am găsit pe o candelă din argint din secolul 19, ce se află la Mânăstirea Radu Vodă din Bucuresti– locaș de temelie pentru ortodoxia românească, ridicată la 1568 și rezidită în mai multe rânduri. Mai multe detalii am aflat din volumul "Moștenirea brâncovenească de la Mânăstirea Radu Vodă", publicată recent, în coordonarea arhim. dr. Nectarie Sofelea. Nu am ascuns niciodată admirația mea pentru Nicolae Filipescu. Nu neapărat pentru acțiunea sa de politică internă– a fost un înflăcărat promotor al Marii Uniri (din păcate, a murit cu doi ani înainte ca ea să se realizeze). L-am admirat pentru ctitoria sa – Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu, înființat în 1912. Acolo, s-au pregătit, până la cutremurul din '40, peste 1500 de tineri, selectați cu mare rigoare. Tatăl meu a făcut parte dintre ei și a fost, timp, de opt ani, șef de promoție".
Fostul premier adaugă că și acum crede că nu este suficient să vorbim despre "excelență, despre schimbarea 'clasei' politice, dar să lăsăm cei mai buni copii să meargă să se pregătească la școli de elită din străinătate– unde probabil vor și rămâne. La o festivitate, cu ocazia resfințirii Bisericii de la Mânăstirea Dealu (unde se află capul lui Mihai Viteazu), în perioada in care eram premier, propusesem, în prezenta președintelui Iliescu și a Regelui Mihai, să refacem clădirile liceului, sub vechile legende. Din păcate, după 2004, proiectul a murit".
Adrian Năstase conchide: "Dincolo de personajul pe care l-am evocat, mi-a plăcut crezul familiei sale, gravat în blazonul aflat la Mânăstirea Radu Vodă: 'MAI BINE SĂ MORI DECÂT SĂ TRĂDEZI'".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News