Adrian Năstase, critici după reclama cu Mihai Şora: Nu se mai vindeau prezervativele fără "o porţie de libertate"?
Fostul premier Adrian Năstase a criticat pe blogul său apariţia filozofului Mihai Şora într-un clip de promovare a unui cunoscut site din România.
"Tema este relevantă. „Libertatea nu trebuie doar câştigată. Trebuie păstrată". Afişul se adresează deci freedom fighters-ilor. O trimitere suavă şi la intâlnirile de socializare din Piaţa Victoriei.
Dar de ce a simţit oare emag nevoia ACUM să iasă cu această publicitate? Oare proprietarul majoritar al magazinului on-line – Fondul de investiţii Naspers din Africa de Sud – să fi simţit o dorintă arzătoare de a propovădui libertatea în întreaga lume? Şi, în definitiv, nu se mai vindeau televizoarele sau prezervativele de pe site-ul emag fără a li se oferi cumpărătorilor şi o „porţie de libertate"?", a scris Adrian Năstase pe Facebook.
Mihai Şora este protagonistul unui clip publicitar, care a stârnit controverse în mediul online şi nu numai. Mai multe persoane publice l-au acuzat pe Şora de ipocrizie, după ce a criticat comunismul în clip. Asta în condiţiile în care, spun criticii, acesta a fost un apropiat colaborator al Anei Pauker.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News