Adrian Năstase avertizează: Ar transforma țara noastră într-o țintă
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
SUA ar fi început transferul de arme nucleare din Turcia în România, la Deveselu, din cauza relațiilor dintre Washington şi Ankara, potrivit EurActiv. MAE dezminte. 

"Ca răspuns la solicitarea dvs., MAE român dezminte cu fermitate informaţia la care aţi făcut referire", a comunicat în scris un purtător de cuvânt al instituţiei, conform EurActiv.

Subiectul a fost dezbătut în ediția de joi a emisiunii 100 de minute, realizată de Alessandra Stoicescu, la Antena 3.

Fostul premier Adrian Năstase a explicat, într-o intervenție telefonică în emisiunea "100 de minute" de la Antena 3 că: "Este evident că situația este foarte complicată la Incirlik, este evident că liderii americani se gândesc la o relocare posibilă. Nu cred că este aruncată pe piață absolut gratuit această informație. Dezmințirile din partea română sunt de bun simț și de bună credință, dar asta nu înseamnă că nu se va încerca un astfel de demers. De aceea cred că este important ca România să spună că nu s-a făcut așa ceva până acum, dar și că nu se va întâmpla nici în viitor. După părerea mea, este vorba de a testa variante viitoare, pornind de la insecuritatea relativă de la baza de la Incirlik. Eu cred că și Parlamentul ar trebui să se pronunțe, în așa fel încât, în eventualele încercări de a crea presiune la nivel politic-confidențial, să nu poată să ducă la o răsturnare a reacției publice. Mutarea acestor elemente pe teritoriul României ar transforma țara noastră într-o țintă, într-un eventual conflict, ar transforma România, într-o situație de război rece accentuat."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel