Adrian Năstase: Unii dintre foştii mei colegi nu ştiu din ce guvern au făcut parte
După cum ne-a obișnuit în ultima perioadă, de când a intrat în pușcărie, Adrian Năstase rămâne activ pe blogul său și comentează despre federalizarea Europei, colegii care l-au trădat și Traian Băsescu.
[caption id="attachment_232632" align="alignleft" width="299"] rtv.net[/caption]"Unul dintre foştii membri ai cabinetului pe care l-am condus afirma, zilele acestea, admirativ, că Traian Băsescu a fost primul, în România, care a vorbit despre Uniunea Europeană ca viitoare federație şi despre necesitatea acestui proiect. Era şi o trimitere la propunerea lui Manuel Barroso formulată în discursul său din 12 septembrie, de la Strasbourg, despre „Starea Uniunii”, în care prezenta ideea unei Uniuni Europene – ca „federaţie a statelor-naţiuni”.
Adrian Năstase prezintă pe blog și un fragment dintr-o carte apărută în 2003, „Europa – Quo Vadis?” în care este vorba despre federalizarea Europei și scrie ”M-a mirat că fostul meu coleg, membru al Grupului de la Cluj, participant la „scrierea” istoriei în perioada 2001-2004, încearcă să o „re-scrie”, acum, în beneficiul lui Traian Băsescu!"
În încheiere fostul premier îi atacă pe foștii lui colegi: "Şi o constatare tristă de final: am impresia că unii dintre foştii mei colegi nu ştiu nici acum, din ce guvern au făcut parte…"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News