"Am hotărât împreună cu domnul Șucu să susținem actuala conducere a echipei. Am văzut opinia liderilor galeriei, e părerea lor, dar noi îi sprijinim pe Adrian Mutu și pe Daniel Niculae. Nu e vorba de un sprijin doar pentru următoarele etape, ci pe termen lung.
Adrian Mutu știe că suntem alături de el. Nu se pune problema înlocuirii sale, nu am luat nicio secundă în calcul acest lucru. Este valabil și în cazul lui Daniel Niculae. Echipa trebuie să se concentreze pe meciul cu FCSB, avem nevoie de o victorie în fața suporterilor noștri. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off”, a declarat Victor Angelescu pentru ProSport.
Ce a spus Adrian Mutu după înfrângerea cu Universitatea Craiova, scor 1-3
"Meciul a fost condiționat de eliminarea lui Costache. E greu să joci cu o echipă puternică precum Craiova. Ne trebuia mai multă personalitate. Băieții au vrut, au luptat. În faza defensivă, am rezistat bine. Meciul a fost condiționat după un roșu acordat foarte ușor. Să dai două cartonașe galbene, în jumătatea adversă, la începutul meciului mi se pare mult prea ușor.
Noi suntem condiționați foarte mult de underi. Benzile suferă cel mai mult, pentru că neavând U21 în teren, am făcut o schimbare cu Papeau, ca să ținem de minge. În afară de Sefer, jucătorii U21 erau fundași centrali. Criza de rezultate nu e întâmplătoare, pentru că anumiți jucători sunt ieșiți din formă. Cred că a fost altceva la meciul ăsta. Cu Sepsi a fost un meci în care echipa nu a jucat bine, dar în seara asta a fost cu totul altceva. După un roșu, orice tactică se schimbă. Băieții au luptat, ei au dat golurile pe final, era normal ca ei să conducă meciul având un om în plus.
Sper să recuperez jucătorii accidentați. Când ai doar un vârf de profesie și unul dintre mijlocași e accidentat, e greu să schimbi. Trebuie să avem tot lotul valid, și apoi să mergem încrezători. Nu am avut momente de genul de când sunt la Rapid, dar trebuie să fim bărbați, să fim puternici", a declarat Adrian Mutu la finalul partidei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cod Galben de averse, grindină și vânt. Zonele vizate
- Am discutat cu Ioana Fotache, sociolog, despre Nemo, persoana non-binară care a câștigat Eurovision. Tu știai cum trebuie să vorbești persoanelor cu acest gen?
- „Poarta către Infern” din Siberia se deschide. De ce ar trebui să ne îngrijoreze
- Zodia care nu are timp nici să respire în săptămâna 13 - 19 mai. Daniela Simulescu: Vă fac o recomandare / Video
- Serialul turcesc “O dragoste” va fi difuzat în fiecare luni și marți, iar “Vinovați de iubire”, de miercuri până vineri, la Kanal D
- România, lovită de un ciclon. Elena Mateescu, ANM: Vorbim de temperaturi minime destul de coborâte, lapoviță și ninsoare
- Rareș Bogdan și-a prezentat noul ceas rusesc. Cât a costat noua achiziție
- Boala care crește riscul de AVC de 8 ori, iar de infarct de 10 ori. Cristina Pricop, Public Affairs Head Sanofi România: O maladie banală omoară, indirect, prin niște comorbidități care duc la deces
- Tun imobiliar, dus la alt nivel de Valentin Resmeriță, candidat PNL la Primăria Focșani. E de noaptea minții o asemenea tranzacție! Își va trece tot orașul în proprietatea sa?
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video