Data actualizării:
Data publicării:

Adopție Sorina. Inspecția Judiciară cere suspendarea procuroarei Pițurcă

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Inspecția Judiciară solicită suspendarea din funcție a procuroarei, care ar fi agresat-o pe Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă.

Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM suspendarea din funcţie a procuroarei Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care ar fi bruscat o fetiţă de 8 ani, în timp ce copilul era ridicat din casa asistentului maternal din Baia de Aramă pentru a fi dat spre adopţie unei familii de români din SUA.

Potrivit unui comunicat remis marţi, Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procuroarea Maria Piţurcă sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" şi "exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori din cadrul IJ au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii. 

Amintim că Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a organizat, în fața Consiliului Superior al Magistraturii, un protest prin care a solicitat cercetarea disciplinară a magistratului Maria Pițurcă, cea care a abuzat fizic și psihic fetița din Baia de Aramă. De asemenea, a depus o petiție la CSM în acest sens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel