Data publicării:

Adoptarea Codului Rutier a fost amânată de Guvern

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp

Modificarea noului Cod Rutier a fost amânată de Guvern, după o discuţie în şedinţa de miercuri. Potrivit unor surse, acesta urmează să fie adoptat în ședința de săptămâna viitoare a Executivului. 

Potrivit unor surse, noul Cod Rutier a ieșit de pe ordinea de zi a Guvernului în ședința de miercuri. Acesta urmează, din câte se pare, să fie adoptat în ședința de miercurea viitoare a Guvernului.

Ministrul Radu Stroe a susținut că adoptarea Codului Rutier este o decizie politică și va fi  adoptat printr-o Ordonanță de Urgență în pofida criticilor venite chiar din partea  parlamentarilor coaliției de la guvernare, care doresc ca acesta să fie dezbătut în Parlament. Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că ar trebui făcută o dezbatere în Parlament în ceea ce priveşte Codul rutier, dată fiind importanţa şi efectele modificărilor, el arătând că este fundamentată şi adoptarea OUG şi că va exista o discuţie în Guvern asupra celei mai bune variante.

Cele mai multe discuții la proiectul noului Cod Rutier au la bază cuantumul foarte mare al amenzilor, fapt ce va determina, după unele calcule,  la  îngroșarea numărului de șomeri cu pânâ la 20.000  pe an. 

CE PREVEDE NOUL COD RUTIER

 Noul Cod rutier prevede o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, o amendă maximă pentru şoferi de 9.600 lei şi o perioadă maximă de doi ani în cazul suspendării permisului de conducere, a anunţat miercuri ministrul de Interne, Radu Stroe.

 În forma revizuită a proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în 20 septembrie pe site-ul Ministerul Afacerilor Interne, sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 de lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.

La articolul dedicat claselor de sancţiuni, cele prevăzute la clasa a VI-a erau în forma revizuită între 51 şi 120 de puncte de amendă, ceea ce înseamnă că un şofer va fi obligat să scoată din buzunar până la 9.600 de lei. În forma iniţială a proiectului de act normativ, cea mai severă clasă de sancţiuni era între 125 şi 200 de puncte de amendă, respectiv o sumă maximă de 16.000 de lei. Sancţiuni mai blânde decât cele din prima formă a ordonanţei de urgenţă sunt şi cele de suspendare a carnetului în cazul unor accidente grave. Astfel, unul dintre articolele din forma revizuită a proiectului de OUG prevede că suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune "pentru o perioadă de doi ani în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane dacă norma de circulaţie încălcată este conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul, conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia sau în care se desfăşoară în mod normal, depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus sau nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când instanţa de judecată sau, după caz, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea, ori încetarea procesului penal, pentru una din următoarele situaţii: lipseşte plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost înlocuită răspunderea penală".

 În forma revizuită a proiectului au mai fost prevăzute între 51 şi 200 de puncte amendă, plus suspendarea carnetului pentru un an, în cazul accidentelor rutiere soldate numai cu pagube materiale după: neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune, precum şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere însoţite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată; conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia; depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus; conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel