Data publicării:

Administrator de firmă din Târgu Jiu, reţinut pentru evaziune fiscală de peste 500.000 de lei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
catuse
catuse

Alegeri prezidentiale 2024

Un administrator de firmă din Târgu Jiu a fost reţinut de poliţiştii gorjeni pentru evaziune fiscală, fiind suspectat că, timp de aproape doi ani, nu a declarat adaosul comercial real practicat la vânzarea mărfurilor, producând un prejudiciu bugetului de stat estimat la peste 500.000 de lei.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Târgu Jiu, administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, este acuzat că, în perioada decembrie 2009 - septembrie 2011, nu a declarat adaosul comercial real practicat la vânzarea mărfurilor, printre care echipamente şi furnituri de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire, unelte, materiale de construcţii, obţinând astfel venituri care nu au fost înregistrate în actele contabile şi nu au fost declarate organelor fiscale, se arată într-un comunicat de joi al Poliţiei Române.

De asemenea, pentru ascunderea activităţii infracţionale, administratorul le-ar fi cerut angajaţilor societăţii să întocmească, în fals, zeci de avize de însoţire a mărfurilor.

"Toate operaţiunile efectuate de către administratorul societăţii au avut ca rezultat diminuarea impozitului pe profit şi a TVA, prejudiciul produs astfel bugetului consolidat al statului fiind de 575.842 de lei" , a precizat sursa citată.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor Gorj l-au reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de evaziune fiscală, acesta fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel