Administraţia Trump, plângere în justiție împotriva Facebook. ACUZE GRAVE
Departamentul de Justiţie din SUA a anunţat joi că a depus plângere împotriva Facebook pentru 'discriminare' la angajare, acuzând că a rezervat peste 2.600 de posturi pentru salariaţi străini în detrimentul americanilor, relatează AFP.
Facebook 'a creat intenţionat un sistem de angajare care a împiedicat americani calificaţi să aibă o şansă de a afla şi de a se prezenta' la aceste posturi, a scris Departamentul de Justiţie într-un comunicat.
Conform plângerii, Facebook nu a afişat aceste posturi pe pagina sa de internet şi a refuzat înscrierile online, pentru a le rezerva unor angajaţi deja prezenţi în companie cu o viză temporară şi dornici să obţină cartea verde.
Pentru a obţine aceste faimoase 'green card'-uri, care oferă un statut de rezident permanent în SUA, trebuie să ai o ofertă de loc de muncă permanent, iar angajatorul trebuie să arate ca nu are un candidat american calificat pentru post.
Pentru a ocoli această obligaţie, Facebook a introdus un proces de recrutare discriminatoriu 'obişnuit şi generalizat', conform plângerii. Între 1 ianuarie 2018 şi 18 septembrie 2019, peste 2.650 de posturi au fost afişate în acest mod. În peste 80% din cazuri, niciun american nu s-a înscris, se mai arată în acest document.
'Mesajul nostru către angajatori, în special din sectorul tehnologic, este clar: nu puteţi favoriza recrutarea ilegală de salariaţi străini cu viză temporară în detrimentul americanilor, a comentat Eric Dreiband, responsabil cu drepturi civice în cadrul Departamentului de Justiţie, citat în comunicat.
Administraţia lui Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei unul dintre pilonii politicii sale, a încercat în mai multe rânduri recent să restrângă vizele H1-B, extrem de folosite în sectorului tehnologiilor înalte, însă intenţia sa a fost respinsă în justiţie, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News