Data publicării:

Administrația Biden anunță că toți americanii vaccinați vor primi o a treia doză

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Toți americanii vaccinați complet vor primi și o a treia doză, anunță oficialii din Administrația Biden.

Toți americanii care s-au vaccinat împotriva Covid-19 vor avea nevoie de o a treia doză pentru a-și menține înalt nivelul de protecție, transmite Administrația Biden. Conform The Guardian, cetățenii americani vor primi rapelul la opt luni de la imunizarea inițială, iar planul presupune ca administrarea să înceapă din septembrie.

Deocamdată, doar vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna sunt propuse pentru rapel (n.r., a treia doză). Oficialii transmit că așteaptă date suplimentare pentru a decide dacă este nevoie de rapel și pentru vaccinul Johnson&Johnson în săptămânile ce urmează.

CDC și FDA au spus acum nici două luni că cei mai mulți vaccinați n-au nevoie de o a treia doză

 

La începutul lunii iulie, Centrul american pentru prevenția și controlul bolilor (CDC) și Administrația medicamentului (FDA) au dat un comunicat comun în care spun că cei mai mulți oameni nu au nevoie de o a treia doză. Se pare că situația s-a schimbat, iar decizia americanilor este una cel puțin controversată fiindcă majoritatea oamenilor din țările în dezvoltare nici nu și-au primit prima doză.

Varianta Delta care se răspândește mai repede a schimbat ecuația. Administrația condusă de președintele Joe Biden este îngrijorată că protecția împotriva coronavirusului se va diminua, fie din cauza trecerii timpului, fie din cauza mutațiilor. Datele preliminare din Israel, care nu sunt totuși încă verificate încrucișat de cercetători independenți, sugerează că vaccinul a devenit mai puțin eficient la prevenirea infecțiilor Covid-19 și a cazurilor asimptomatice din cauza noii variante.

Nu se știe dacă varianta Delta este învinsă de rapel

 

Chiar și așa, nu există informații cum că a treia doză va oferi o protecție mai mare împotriva variantei Delta. O doză rapel generează cu adevărat un nivel mai mare de anticorpi împotriva virusului, dar nu se știe dacă acest lucru înseamnă că boala nu este provocată. Pfizer are în acest moment testări clinice pentru a afla.

În plus, chiar dacă doza trei poate îmbunătăți protecția pentru cei vaccinați complet, tot nu ar ajuta împotriva creșterilor mari de infectări în comparație cu vaccinarea unui număr mai mare de persoane, spun epidemiologii Eleanor Murray și Ruby Barnard-Mayers de la Universitatea din Boston. Doar 62% dintre americani sunt vaccinați cu schemă completă, iar copiii sub 12 ani nu au opțiuni pentru a se imuniza.

Chiar dacă Administrația Biden a anunțat astăzi planurile, se așteaptă autorizația FDA și recomandarea CDC. Săptămâna trecută, CDC a recomandat ca persoanele cu sisteme imunitare compromise să se vaccineze cu o a treia doză fiindcă mulți nu produc anticorpii necesari nici după seria inițială. Aici, a treia doză nu este considerată că sporește imunitatea, ci că face parte din regimul inițial. FDA nu a autorizat încă planurile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel