Adjunctul şefului Poliţiei de Frontieră Timiş a câştigat concursul la care a participat singur
Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş are, de la 1 iulie, adjunct care a câştigat concursul special organizat pentru ocuparea acestei funcţii.
Câştigătorul este comisarul Marius Dan Popară. Acesta a fost numit interimar ca adjunct la IJPF Timiş la sfârşitul lunii martie, după ce, anterior, a fost şeful sectorului Curtici din judeţul Arad. Tot de la Arad provine şi actualul şef al Poliţiei de Frontieră Timiş, chestorul Ioan Handra, care până acum a condus inspectoratul din judeţul vecin, informează Press Alert.
Marius Popară, în perioada embargo-ului, a lucrat la vama Moraviţa, apoi a a ajuns şeful sectorului Sânnicolaul Mare, având în subordine şi vama Cenad. În urma unei anchete interne s-a descoperit faptul că o gheretă aflată la intrarea în vama Cenad, unde tatăl lui Popară vindea asigurări, era alimentată ilegal cu energie electrică de la reţeaua punctului de trecere a frontierei. Popară a susţinut că “din punctul meu de vedere nu a fost nici un fel de problemă. Controlul de atunci a vizat activitatea de management. Sunt un tip extrem de direct. Am preferat să mă retrag şi să revin când este o echipă care vrea să muncească”.
De când a fost numit interimar ca adjunct la Timiş şi până acum, comisarul Popară s-a remarcat doar prin faptul că le-a transmis subordonaţilor că nu vor mai fi ” dosare de genul Foeni”, făcându-se referire la dosarul de contrabandă început de fosta conducere a Poliţiei de Frontieră Timiş şi care ulterior a fost conexat de procurorii DNA la ampla anchetă a şpăgilor din vămi. “
Comisarul Marius Dan popară a fost declarat câştigător al concursului pentru ocuparea funcţiei de adjunct al IJPF Timiş şi în următoarele zile se vor face demersurile legale pentru nimirea sa oficială în această funcţie”, a declarat, astăzi, Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News