Data publicării:

Adina Vălean, mesaj de la Bruxelles: ”A depus eforturi uriașe și a reușit”. Vot decisiv

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul Adina Vălean anunță o reușită din Parlamentul European. 

”Comisia ENVI, pe care sunt onorată să o conduc din 2017, a depus eforturi uriașe și a reușit să impună noi măsuri legislative și o nouă viziune pentru protecția mediului în Europa. Legislația pentru implementarea noului concept de economie circulară, care include managementul deșeurilor, restricțiile privind plasticul de unică folosință, eco-designul, calitatea apei, au fost dublate de noul program LIFE care crește finanțarea pentru proiectele de protecție a mediului.

Sprijin pentru România

Prin implicarea mea personală în negocierile cu Comisia și Consiliul, am obținut garanții pentru sprijinirea proiectelor din acele state membre, precum România, care nu au reușit să atragă finanțări din acest program, în forma lui anterioară. Mai precis, am cerut și am obținut ca în următorul program LIFE, Comisia Europeană să se implice în a oferi sprijin pentru îmbunătățirea calitativă a proiectelor propuse, acel capacity building pentru a contribui la creșterea ratei de succes și pentru a avea o distribuție geografică a fondurilor mult mai bună. Pentru că biodiversitatea nu cunoaște granițe.

Vot decisiv în PE

Ieri- marți n.r., în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, programul LIFE pentru perioada 2021-2027 a fost adoptat cu 578 de voturi pentru. După acest vot, promotorii de proiecte, fie că sunt în domeniul biodiversității, al emisiilor de CO2 sau legate de economia circulară, pot obține sprijin direct de la Comisia Europeană pentru imbunătățirea lor, fără a mai fi grevați de implicarea oscilantă a Guvernului român. Există proiecte bune și curajoase în România care au nevoie și pot primi finanțare prin programul LIFE.” anunță Adina Vălean, europarlamentar PNL și președintele Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel