Adina Vălean, despre 'lista neagră' propusă de UE: Părţile implicate vor avea dreptul de a fi auzite
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Adina Vălean, despre 'lista neagră' propusă de UE: Părţile implicate vor avea dreptul de a fi auzite
Adina Vălean, despre 'lista neagră' propusă de UE: Părţile implicate vor avea dreptul de a fi auzite
Noua listă neagră propusă de UE pentru operatorii care facilitează traficul de migranţi este un instrument ce prevede ca părţile respective să aibă dreptul de a fi auzite şi o mare parte din scopul său este prevenţia, a declarat marţi, la Strasbourg, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

'Propunem acest lucru acum pentru a avea un instrument care să ne permită să acţionăm la nivel european. Este adevărat că până acum acţionam prin înţelegeri bilaterale între statele membre şi operatori din ţări terţe. Dar acum puteam aborda această chestiune a traficului de fiinţe umane printr-un instrument european şi de aceea propunem acest lucru', a spus Vălean, la Strasbourg, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu vicepreşedinţii CE Margaritis Schinas şi Josep Borrell.

'Este, într-adevăr, prevăzut ca părţile respective să aibă dreptul de a fi auzite. Deci, practic, nu este ceva automat declanşat de Comisie, este ceva în cele din urmă discutat, investigat şi apoi propus în comitologie să fie convenit de la caz de la caz', a afirmat Adina Vălean.

Termenul 'comitologie'

Termenul 'comitologie' desemnează modul în care Comisia Europeană îşi exercită competenţele de executare care îi sunt conferite de legiuitorul UE, cu sprijinul comitetelor formate din reprezentanţi ai statelor membre ale UE.

'Sper cu adevărat că acest instrument nu va fi de fapt folosit, pentru că o bună parte a scopului său este prevenţia, să ajute operatorii să aleagă să nu se implice în acest fel de practici. Până acum, când atrăgeam atenţia unor companii aeriene din ţările terţe discutam eu însămi, echipa mea din DG MOVE, vicepreşedintele Margaritis Schinas, vorbeam cu toată lumea şi am găsit uşi deschise pentru că nimeni nu vrea să fie etichetat ca fiind implicat în aceste practici ilegale', a afirmat comisarul european pentru transporturi.

'Asta sperăm să fie în cele din urmă'

'Deci da, instrument paneuropean, da - act de implementare în comitologie, da la dreptul de a fi auzit, şi da, instrument de prevenţie. Asta sperăm să fie în cele din urmă', a mai spus Adina Vălean.

Comisia Europeană a propus marţi o serie de măsuri de prevenire şi restricţionare a activităţilor operatorilor de transport care sunt implicaţi în introducerea ilegală de persoane sau în traficul de persoane către UE sau facilitează aceste activităţi, informează un comunicat al executivului UE.

Noul cadru legislativ ar urma să permită Uniunii să adopte măsuri specifice împotriva operatorilor de transport - terestru, aerian, pe căile navigabile interioare şi pe mare - care sunt implicaţi în astfel de activităţi cu destinaţia UE. Măsurile ar urma să fie proporţionale şi stabilite de la caz la caz.

Care ar putea fi măsurile

Printre tipurile de măsuri s-ar putea număra limitarea operaţiunilor pe piaţa UE, suspendarea licenţelor sau a autorizaţiilor, suspendarea drepturilor de a realimenta cu combustibil sau de a efectua activităţi de întreţinere pe teritoriul UE, precum şi interdicţia de a tranzita sau de a survola teritoriul UE, de a efectua opriri tehnice sau de a face escală în porturile UE, menţionează un comunicat al CE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel