Data publicării:
Adevăratul motiv pentru care s-a cerut suspendarea grevei. Profesorii care nu apar la televizor dau cărțile pe față
Pentru mulți profesori, ieșirea din grevă este o gură de oxigen.
Majoritatea tăcută a profesorilor nu se aude la televizor. Ne referim la dascălii a căror voce nu prea s-a auzit până acum. Câțiva profesori care doresc să-și păstreze anonimatul ne-au zis că își doreau să iasă din grevă cât mai repede. De ce? Pentru că trecuse o lună de când erau în grevă, iar de la magazin nu-și pot cumpăra nimic fără bani. Ratele nu se plătesc fără bani. Și tot așa.
Sunt mulți profesori care trăiesc de la o lună la alta, iar salariul primit din cauza grevei este mult diminuat. De exemplu, o profesoară care primea 3600 lei, luna aceasta primește 2300 lei. Sunt unii profesori care nu fac meditații, iar salariul este singura sursă de venit. Iar după această lună de grevă, mulți profesori abia vor avea cu ce să-și ia mâncare, nu mai vorbim de plătit rate, de plecat în concediu sau de cumpărat haine pentru copiii lor.
Culmea este că directorimea din școli a ajuns să ceară la televizor să continue greva, iar profesorii care nu dau meditații au vrut ca greva să înceteze pentru a putea trăi.
Grilele salariale pentru personalul didactic şi didactic auxiliar s-au majorat astăzi cu suma de 1.300 lei brut, a anunţat, luni, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.
„Ordonanţa de Urgenţă a fost scrisă ieri, iar astăzi a fost în circuitul de avizare la ministerele co-iniţiatoare, în primul rând Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, vicepremierul Guvernului, Sorin Grindeanu, precum şi Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Finanţe, după care s-a trimis Ordonanţă la Consiliul Economic Social. Vreau să clarific un aspect: discuţiile care au fost înainte de şedinţă, şi anume prezenţa Ordonanţei de Urgenţă sau propunerea pentru Ordonanţa de Urgenţă pe ordinea de zi, la capitolul analize, este o procedură legală care atunci când eşti pe parcursul de avizare cu un act normativ, până îţi vine avizarea finală, o ţii în analiză. Dacă ai avizarea finală până la începerea şedinţei se poate trece pe ordinea de zi, dacă nu se discută în primă lectură, după care se aprobă în şedinţa următoare. Astăzi s-au majorat grilele salariale pentru personalul didactic şi didactic auxiliar cu suma de 1.300 lei pe brut, ce reprezintă în medie puţin peste 25%", a spus ministrul Muncii.
„Toate aceste lucruri sunt prevăzute în Ordonanţă, precum şi în corpul Ordonanţei s-a făcut şi s-a înţeles de către coaliţie această solicitare a cadrelor didactice, astfel încât să avem acea asumare clară a coaliţiei asupra a ce se întâmplă pe viitor cu Legea salarizării, şi anume principiul de la care se pleacă: discutăm Legea salarizării cu prevederea că salariul debutantului sau a asistentului universitar va porni de la salariul mediu brut pe ţară utilizat la fundamentare a bugetului asigurărilor sociale de stat. Au fost o serie de acte normative care au demonstrat, până la urmă, intenţia coaliţiei politice care susţine actualul Guvern al României de a rezolva pe cât posibil toate solicitările din învăţământ şi mai ales gândindu-ne şi la cei peste trei milioane de copii şi la părinţii lor", a susţinut ministrul Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News