Adevăratele produse ecologice. Adi Croitoru: Ne batem să fie vândute în supermarketuri
Adi Croitoru, președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a explicat, într-un interviu acordat DC News şi DC Business care vor fi avantajele concrete ale stimulării şi susţinerii ariilor protejate din ţara noastră.
Unul dintre marile avantaje ale susţinerii ariilor protejate din ţara noastră este cel al produselor tradiţionale, cu adevărat ecologice, care vor putea fi produse acolo şi, ulterior, vândute în supermarketuri. Adi Croitoru, președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a explicat, în cadrul interviului, care sunt motivele pentru care trebuie susţinută şi promovată această activitate.
"În primul rând, împrietenim populaţia cu ariile protejate şi vom ajunge la acele produse care vor avea brand de arie protejată. La un moment dat va trebui să ne batem foarte tare ca aceste produse să fie vândute în supermarketurile de la noi din ţară. Să existe, acolo, un procent în care tot ce înseamnă produs într-o arie protejată, care este certificat de agenţie, să meargă şi să fie vândut. Cu siguranţă, există clienţi care îşi doresc să cumpere produse din arii protejate.
Am mâncat un măr care provine dintr-o arie protejată şi credeţi-mă că are un cu totul alt gust pentru că acolo, pentru a obţine acel fruct, trebuie să aplici metode prietenoase cu mediul, prietenoase cu aria protejată. Acolo nu există erbicid, substanţe chimice.
Se pot folosi toate fructele care cresc în livadă. Vrem să sprijinim comunităţile să facă produse: caşcaval, brânzeturi, produse din lapte de la vacile care au păscut în aria protejată. Am făcut o obsesie din a mânca ecologic, dar nu mâncăm ecologic. Însă atunci când vom avea un produs certificat din arie protejată, lucrurile se vor schimba. Acestea vor fi adevăratele produse ecologice", a declarat Adi Croitoru.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către Adi Croitoru:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News