Adevărata problemă a japonezilor va fi manipularea cadavrelor
Erau pregătiți să facă față unui cutremur, dar ceea ce s-a întâmplat din 11 martie în Japonia putem spune că sunt trei catastrofe într-una. Un cutremur mai puternic decât și-ar fi imaginat, urmat de zeci de replici importante, dintre care se așteaptă una de 7 grade zilele acestea, dar și de un tsunami de proporții cu valuri de 10m, care a măturat insule și a lăsat sub apă 5 km de coastă. La toate acestea se adaugă pericolul radiactiv al centralelor nucleare, cu două explozii până în momentul de față și sute de mii de persoane evacuate. Se estimează că numărul victimelor va ajunge la 10.000, deși oficial, numărul oficial al deceselor a ajuns la 5.000 deocamdată. Iar motoarele de căutare puse la dispoziție de Google și Crucea Roșie arată că peste 150.000 de persoane își caută rudele. Deci problema va fi manipularea cadavrelor și evitarea bolilor contagioase.
Există o relație inversă între numărul de victime ale unui cutremur și bogăția unei țări (măsurată ca PIB pe cap de locuitor), conform datelor CIA. Exemplul extrem este Haiti, unde se estimează peste 225.000 de victime ale cutremurului din 2010 - 7 grade pe scara Richter - cu un PIB pe cap de locuitor de 1.300 de dolari și 80% din populație care trăiește cu mai puțin de un dolar pe zi. Prin comparație, s-a ales cutremurul din Japonia din 1995, cu o magnitudine similară - 7,2 grade - care a cauzat 6.400 de victime, cu un PIB pe cap de locuitor de 34.100 de dolari, fără aprope nicio persoană care să trăiască în sărăcie. Cu toate acestea, cele trei evenimente recente sunt peste puterile Japoniei de a face față. Sunt trei fronturi: eventuala salvare de vieți, căutarea și manipularea cadavrelor și adoptarea măsurilor de siguranță pentru evitarea unei tragedii nucleare. Marea majoritate a japonezilor sunt de religie budistă, deci incinerarea va fi măsura care se va adopta pentru manipularea cadavrelor. Chiar și așa, nu este un lucru ușor. Experiența din Haiti arată că sunt greu de evitat boli ca holera la un număr atât de ridicat de cadavre.
Etapele manipulării cadavrelor:
Recuperarea cadavrelor
Depozitarea
Identificarea
Informarea și comunicarea
Incinerarea sau înmormântarea
Ajutorarea familiilor
Majoritatea microorganismelor care produc infecții nu rezistă într-un cadavru mai mult de 48 de ore, excepție făcând virusul HIV, care s-a găsit și la șase zile de la deces. Riscul pentru populație este infectarea surselor de apă. Odată recuperate, cadavrele se păstrează în saci speciali, iar când aceștia nu există, ceea ce se întâmplă de obicei la un număr foarte mare de cadavre, se pot folosi plastic, sau așternuturi. Depozitarea se face de preferință în spații reci pentru a nu se descompune. Dacă sunt depozitate la cald, cadavrele se vor descumpune în 12-24 de ore atât de mult, încât identificarea va fi imposibilă. Astfel, în lipsa posibilităților de refrigerare cu temperaturi de 2-4 grade, se recomandă fosele individuale sau comune. Odată identificate, intră în acțiune echipele de psihologi și asistenți sociali, care explică familiilor situația cu compasiune și le oferă ajutorul necesar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News