Aderarea României la Schengen. Răzvan Cuc: Am avut discuții cu o serie de oficiali austrieci. Am ajuns cu toții la aceeași concluzie
Răzvan Cuc (PSD) a vorbit despre aderarea României la Schengen și discuțiile care s-au purtat, pe această temă, cu mai mulți oficiali din Austria, țară care s-a opus acestui demers.
"Schengen nu este un capitol închis! Facem toate demersurile pentru a rezolva anul acesta problema aderării României la Spațiul Schengen. Am făcut parte din delegația Senatului României care a vizita,t pentru prima dată, în mod oficial, Parlamentul de la Viena, după ce Austria a respins, într-o manieră surprinzătoare și nedreaptă, intrarea țării noastre în Spațiul Schengen.
Delegația a fost formată din colegi din mai multe partide, dar la Viena ne-am dus cu un mandat comun: România are dreptul și îndeplinește toate condițiile pentru a intra în Schengen! Am avut discuții clare, sincere și ferme cu o serie de parlamentari și oficiali austrieci, inclusiv primarul Vienei, dl Michael Ludwig (social-democrat), pe toate subiectele posibile – de la problema migranților, până la dreptul transportatorilor români de a fi egali cu omologii lor din statele Schengen și de a beneficia de o concurență loială în transportul peste graniță.
"Am ajuns cu toții, români și austrieci, la aceeași concluzie"
Am ajuns cu toții, români și austrieci, la aceeași concluzie: guvernele celor două state trebuie să stabilească împreună o "foaie de parcurs" pentru a ca România să fie admisă în Schengen anul acesta! Inclusiv o parte din parlamentarii din partidul cancelarului Karl Nehamer au fost de acord cu noi. Delegația noastră a fost condusă de dl Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, și ne-am regăsit în ea parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și USR.
Am fost sprijiniți de ambasadorul nostru la Viena, dl Emil Hurezeanu. Le mulțumesc tuturor pentru modul perfect european prin care și-au făcut datoria și pentru că au pus interesul României deasupra oricărui alt interes politic. Am fost și sunt onorat să fac parte din această echipă!", a scris Răzvan Cuc pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News